Ascultaţi ce acum vă spune,
Tatăl la această lume,
Plină de bube şi rele,
Metehne şi altele:
Dacă vreţi să vedeţi raiul,
Cu piciorul păşiţi plaiul,
E posibil, este şi şansa,
Dacă vă faceţi spovada,
Înainte de ajun,
De pornit pe noul
drum,
Nu pentru un timp limitat,
Ci va fi neterminat.
Gândiţi bine ce vă
spun,
Aţi ajuns deja în ajun.
Urmează becul aprindă,
Cu lumina ce-I divină,
Nu din întrerupător,
Ci coboară acum din
cer,
Că e luna de înainte,
Când asta o să se
întâmple.
Faceţi bine, faceţi tot
Ce aveţi, a fi cu
rost.
De cum voi vă pregătiţi,
Tot la fel veţi fi
primiţi,
Fie în turmă sau în groapă,
V-o faceţi cu mâna voastră.
Bate ceasul, bate
gongul,
Pe care îl opreşte Domnul,
Pentru ca altul să înceapă,
Cu un pământ, lume curată,
Şi timpul fără măsură,
Cu început, fără urmă.
Copii, peste tot
vorbesc,
Că pe toţi Eu vă iubesc.
Ascultaţi că nu e
glumă,
S-a sfârşit timpul
din urmă,
Pe care sute de ani,
Până acum l-am
amânat.
De nu credeţi, treaba
voastră,
Dar veţi vedea totu-n
faţă:
Ce-aţi făcut, cum aţi
umblat,
Cât aţi postit, v-aţi
rugat,
Fapte bune de aţi făcut.
Aveţi totul de văzut,
Într-un filmuleţ
color,
Şi trecând printr-un
tunel,
Ca văzând şi ca să ştiţi,
Unde vreţi ca să trăiţi,
Pentru timpul nesfârşit,
Jos în iad sau Paradis;
Veţi pune mâna pe iarbă,
Tot la fel pe flacără,
Ca să ştiţi ce-i
bine, rău,
Spune Tatăl Dumnezeu.
Cipul este pregătit,
Cu semnul lui Anticrist.
Nu poate cipul să-l
pună,
Nici pe frunte, nici pe
mână,
Până când Semnul de
sus,
Nu coboară pe pământ.
E unic eveniment,
Şi va fi văzut de
toţi,
Având aşa mare şansă,
Ca toţi să faceţi spovadă,
Generală şi finală,
Pentru altă perioadă,
Şi de viaţă şi de
timp,
Ce nu va avea sfârşit.
Luaţi aminte ce vă
spun,
De tunel, de film, de
timp.
Sufletul va fi-n
extaz,
Din trupul vostru plecat.
Înapoi când se
va-ntoarce,
El va fi trecut prin toate,
A fi bine informaţi,
Pe ce cale să urmaţi.
Una este care-I bună,
Cu Păstorul a fi-n
turmă.
Celălaltă-i chin,
suspin,
Pentru nesfârşitul timp.
V-am dat libertatea toată,
Nu trag de mâneca voastră.
Aveţi liberul arbitru,
Să alegeţi viaţa,
timpul,
În focul cel nestins,
Sau în sublimul Paradis,
Pe pământul cu lumină,
Care va fi numai ziuă,
Cu iubire, numai
pace,
Sau în iad pe veci a
zace.
Vouă acum asta v-a
spus,
Tatăl care este sus,
Că după Semn, film,
tunel, timp,
Pune cipul Anticrist.
De el să nu ascultaţi,
Vă dau ghid, vă dau jaloane,
Să ştiţi a merge pe cale,
Şi un nor de lumină în
faţă,
Să nu greşiţi calea voastră.
Dacă vreţi să ascultaţi,
Şi ce vă spun să urmaţi,
Veţi ajunge, veţi rămâne,
Pe pământul, noua lume.
Tatăl Dumnezeu cel sfânt,
Nu vrea vreun copil pierdut,
Ci a fi toţi împreună,
C-un Păstor, numai o
turmă.
Ascultaţi, copiii
Mei,
Feriţi-vă de mişei.
Părăsiţi-l pe satana,
Că e lup şi poartă blana,
De miel blând,
atrăgător,
Ca să vă fure din
cer.
Viaţa vă va fi
cumplită,
Pregătită de elită.
Cu credinţă,
rugăciune,
Veţi ajunge unde-i
bine.
De cum Noe, Moise,
Lot,
Veţi fi salvaţi de
potop.
marţi, 21.03.2017,
ora 05,57 Anton Ciobanu
E timpul lui Anticrist
Domnul arată şi spune,
Despre ce petrece-n
lume,
De cum răul cu mânia,
Îşi arată acum furia,
Cum încurcă şi blochează,
Şi pe afară şi prin casă.
Face tot harababură,
Că timpul i se termină.
E nebun, în agonie,
Trece ca o vijelie,
Prin inimă şi prin minte,
Totul face vraişte.
Nu-i linişte pe pământ,
Fie mare, fie mic.
Tot ce este în natură,
Răstoarnă tot şi dărâmă,
Prin cei ce de el ascultă.
Le-a pus căpăstru să-i ducă,
La semnul cu a lui cip;
E timpul lui Anticrist.
marţi,
21.03.2017, ora 09,03 Anton Ciobanu