Descoperire cerească arătată
în vis:
Eu, mult păcătosul Ioan din
Kronştadt, scriu această descoperire cerească văzută de mine şi vă spun
adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o
noapte de ianuarie, în 1901.
Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea
păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neaşteptate, pentru
ticăloșia noastră. Scriu şi-mi tremură mâinile, şi lacrimile-mi curg pe obraz.
Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voinţa Ta de la început
până la sfârșit, ca să descriu tot ce-am văzut!
Această vedenie a fost așa: după rugăciunea de seară m-am culcat să mă
odihnesc puțin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în faţa icoanei
Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumătate de ceas şi am auzit un
zgomot ușor. Cineva s-a atins de umărul meu şi o voce blândă mi-a zis
încetișor: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, şi să mergem cu voia lui Dumnezeu!”.
M-am ridicat şi am văzut lângă mine un minunat stareț, cu pletele albe, într-o
mantie neagră, cu toiagul în mână; m-a privit binevoitor, iar eu de frică mai
n-am căzut jos; mâinile şi picioarele începură să-mi tremure, voiam să spun
ceva, dar limba nu mi se supunea. Stareţul m-a însemnat cu semnul crucii, şi mi
s-a făcut ușor şi vesel pe suflet.
După aceea mi-am făcut eu singur semnul crucii. Mi-a arătat apoi, cu
toiagul, spre peretele de la asfințit. M-am uitat într-acolo. Stareţul a
desenat pe perete următoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi,
dintr-odată, peretele a dispărut, iar eu l-am urmat pe Stareţ, mergând peste un
câmp verde. Şi am văzut o mulțime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe
morminte: cruci mari de lemn, de lut, şi de aur. L-am întrebat pe Stareţ: „Ale
cui sunt aceste cruci?”. El mi-a răspuns cu blândețe: „Ale celor care au
pătimit pentru credința în Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost
uciși şi au devenit mucenici!” Şi iarăși am mers mai departe. Deodată am văzut
un râu plin cu sânge, şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ce sânge este acesta? Atât
de mult s-a vărsat!”. Stareţul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele
dreptmăritorilor creștini!”.
Mi-a arătat apoi spre un nor, şi am văzut mai multe sfeșnice albe
arzând, care începură sa cadă la pământ, unele după altele, cu zecile, cu
sutele. Şi căzând la pământ, se stingeau, prefăcându-se în praf şi cenușă. După
aceea Stareţul mi-a zis: „Vino şi vezi!” Şi am văzut pe nori șapte sfeșnice
arzând. Şi am întrebat: „Ce înseamnă aceste sfeșnice căzătoare?”. „Aşa vor
cădea în erezie Bisericile Domnului, iar cele șapte sfeșnice de pe nori sunt
cele Șapte Biserici Apostolești şi Sobornicești, care vor rămâne până la
sfârșitul lumii”. Stareţul mi-a arătat apoi în sus, şi atunci am văzut şi am
auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul
Dumnezeu!”
Mulțime multă de norod înainta cu lumânări în mâini, cu feţe radioase şi
vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, şi un mare număr de mireni,
tineri, adolescenți şi chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Stareţ: „Aceștia
cine sunt?”. „Aceștia toți au pătimit pentru Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca
Biserică şi pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Stareţ, dacă pot
să mă alătur şi eu la această procesiune?
Stareţul a răspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabdă, nu este
binecuvântare de la Domnul!”
Şi am văzut iar un sobor de prunci, care au pătimit pentru Hristos din
pricina lui Irod regele şi au primit cununi de la împăratul Ceresc. Şi iarăși
am mers mai departe şi am intrat într-o biserică impunătoare. Am vrut să-mi fac
cruce, dar Stareţul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.
Această biserică era tare mohorâtă. Pe masa din altar – stea peste stea;
în jur ardeau lumânări de smoală care trosneau ca vreascurile; potirul era plin
cu ceva rău mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în faţa prestolului
stătea un preot cu faţa cătrănită, iar sub prestol – o femeie, roșie toată, cu
stea în frunte, striga de răsuna biserica: „Slo-o-bo-o-dă-ă!” (Sunt liberă!).
Doamne ferește, ce grozăvie! Oamenii aceia începură să alerge ca niște smintiți
în jurul prestolului, să ţipe, să şuiere, să bată din palme şi să cânte cântece
dezmățate; şi deodată a străfulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet năprasnic,
pământul s-a cutremurat, şi biserica s-a prăbușit: şi femeia, şi oamenii aceia,
şi preotul – s-au prăvălit cu toții în adâncul beznei – în abis. Doamne ferește
şi apără, ce grozăvie!
Am privit înapoi. Stareţul se uita la ceva, m-am uitat şi eu. „Părinte,
spune-mi, ce este cu această înfricoșătoare biserică?” – «Aceștia-s „cetățenii
cosmosului”, ereticii, cei ce au părăsit sfânta şi soborniceasca Biserică şi au
primit inovațiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de
biserică nu se postește şi nu poți să te împărtășești!»
M-am înfricoșat, zicând: „Doamne, vai nouă, ticăloșilor – moarte!”.
Stareţul m-a liniștit însă, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roagă-te!” Şi iată,
am văzut o mulțime de oameni care se târau chinuiți de o sete cumplită, iar în
frunte aveau stele. Când ne-au zărit, au început să strige: „Sfinți părinți,
rugați-vă pentru noi. Atât de greu ne este, însă nu putem să ne rugăm. Taţii şi
mamele noastre nu ne-au învățat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui
Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am
refuzat!”. şi au început să plângă.
L-am urmat pe Stareţul care mi-a făcut semn cu mâna: „Vino şi vezi!” Şi
am văzut o grămadă de trupuri neînsuflețite, mânjite cu sânge. M-am speriat
foarte şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt trupurile acestea?”.
„Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat să primească
pecetea antihristică şi au suferit pentru credința lui Hristos, pentru Biserica
apostolească. Pentru asta s-au învrednicit de sfârșit mucenicesc, murind pentru
Hristos. Roagă-te pentru robii lui Dumnezeu!”.
Deodată Stareţul s-a întors spre nord, făcându-mi semn cu mâna. M-am
uitat şi am văzut un palat împărătesc. În jurul lui alergau câini, fiare
turbate şi scorpioni ce se cățărau, zbierau, îşi înfigeau colții. L-am văzut pe
ţar, șezând pe tron. Cu faţa palidă, plină de bărbăţie, citea rugăciunea lui
Iisus.
Deodată, a căzut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui
Dumnezeu a fost călcat în picioare de fiare. M-am îngrozit şi am plâns amarnic.
Stareţul mi-a pus mâna pe umărul drept: îl văd pe Nicolai II în lințoliu alb.
Pe cap – o cunună de rămurele înfrunzite; cu faţa palidă, însângerată, la gât
purta o cruce de aur. Șoptea încetișor o rugăciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în
ochi: „Părinte Ioane, roagă-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor
creștini, că am murit curajos, ca un ţar – mucenic pentru credința lui Hristos
şi Biserica Dreptmăritoare. Spune-le păstorilor apostolești să slujească o
panahidă frățească pentru mine, păcătosul. Să nu căutați mormântul meu!”. Apoi
totul a dispărut în ceaţă. Am plâns mult şi m-am rugat pentru ţarul mucenic.
De frică îmi tremurau mâinile şi picioarele. Stareţul a rostit: „Voia
lui Dumnezeu! Roagă-te şi spune-le la toți să se roage! Vino şi vezi!” Şi iată,
am văzut zăcând o sumedenie de oameni morți de foame, unii rodeau iarba şi
verdeața. Cadavrele altora erau sfâșiate de câini şi o duhoare cumplită umplea
tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credință! Din gura lor ies cuvinte de
hulă, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Şi iată, am văzut o movilă înaltă de
cărţi şi printre ele se târau niște viermi ce răspândeau o duhoare
insuportabilă. L-am întrebat pe Stareţ, ce fel de cărţi erau acelea? – „Cărți
ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toți creștinii prin
învăţături străine!” Dar, îndată ce Stareţul s-a atins cu toiagul de cărţi, ele
s-au aprins şi vântul a împrăștiat cenușa.
După aceasta m-am uitat şi am văzut o biserică. Pe jos, de jur împrejur
se tăvăleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând să le citesc, Stareţul
însă mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de mulți ani şi preoții le-au uitat: nu le
citesc, nu au timp, iar cei răposați roagă să fie pomeniți!”. Am întrebat: „Şi
atunci, când vor fi pomeniți?”. Stareţul a răspuns: „Îngerii se roagă pentru
ei!”.
Am pornit mai departe, şi Stareţul mergea așa de repede, încât de-abia
reușeam să mă ţin după el. „Vino şi vezi!” – a spus Stareţul. Şi am văzut o
masă mare de oameni, gonită din urmă de niște draci urâcioși, care-i băteau cu
pari, cu furci şi cu căngi. L-am întrebat pe Stareţ: „Aceștia cine sunt?”.
Stareţul a răspuns: „Aceștia-s cei ce s-au lepădat de sfânta credință şi
de Biserica Apostolească şi Sobornicească şi au schimbat credința”. Erau acolo
preoți, monahi şi monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, bețivi,
hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Feţele lor erau strașnice, iar din gură
ieșea o duhoare respingătoare. Lovindu-i fără milă, demonii îi mânau într-o
prăpastie îngrozitoare, din care izbucneau flăcări sulfuroase cu miros greu.
M-am înspăimântat foarte şi mi-am făcut semnul crucii: „Izbăvește-ne, Doamne,
de o așa soartă!”.
Şi iată, am văzut o mulțime de oameni, tineri şi bătrâni, îmbrăcați în
straie ciudate, cărând o stea imensă în cinci colţuri; la fiecare colţ atârnau
câte doisprezece draci; în centru, satana însuși sta proțăpit cu niște coarne
zdravene, cu căpăţâna de paie, iar din gură îi curgeau balele veninoase peste
norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculați voi cei pecetluiți cu blestemul…”
Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toți pecețile: pe frunte
şi la mâna dreaptă. L-am întrebat pe Stareţ: „Asta ce înseamnă?”.
– „Acestea-s pecețile antihristului”. Mi-am făcut semnul crucii şi l-am
urmat pe Stareţ.
Deodată el s-a oprit, arătând cu mâna spre răsărit. şi iată, am văzut un
sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni –
lumânări aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zăpada: pe prestol
– Crucea şi Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroană împărătească
de aur. Pe coroană era scris cu litere aurite: „Pentru puţină vreme”, în jurul
prestolului stăteau patriarhii, episcopii, preoții, monahii, monahiile,
mirenii. Toți cântau: „Slavă lui Dumnezeu în ceruri şi pe pământ pace!”.
De bucurie mi-am făcut semnul crucii, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru
toate! Deodată Stareţul a făcut un semn cu crucea în sus de trei ori şi am
văzut o grămadă de cadavre zăcând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau
îngerii, luând sufletele celor uciși pentru cuvântul lui Dumnezeu şi cântând:
„Aliluia!” Mă uitam şi plângeam amarnic. Stareţul m-a luat de mână, poruncindu-mi
să nu plâng: „Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a pătimit,
vărsându-si preacuratul Său sânge pentru noi. Aşa şi cei ce nu vor primi
pecetea antihristului – toți își vor vărsa sângele, dobândind mucenicia şi
luând cununa cerească!”.
Stareţul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu şi a arătat spre
răsărit. Se împliniră cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea
pustiirii”. Şi iată, am văzut desluşit cupola templului de la Ierusalim. Sus,
pe cupolă, era înfiptă steaua. În interiorul templului se înghesuiau milioane
de noroade, şi încă alții mai încercau să pătrundă înăuntru. Am vrut să-mi fac
semnul crucii, dar Stareţul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea
pustiirii!”.
Am intrat şi noi în templu. Era plin de lume: am văzut tronul, peste tot
ardeau lumânări de seu; pe tron sta imperatorul în porfiră de culoare stacojie;
pe cap avea coroană de aur cu stea. L-am întrebat pe Stareţ: „Cine este
acesta?”. El a răspuns: „Antihristul!”. De statură înaltă, cu ochii ca
jăratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la faţă, viclean, perfid,
strașnic. Sta cocoțat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea
gheare ca de tigru şi răcnea: „Eu sunt imperatorul şi dumnezeul şi
stăpânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!”. Toți au căzut la
pământ şi i s-au închinat, iar el a început să le pună peceți pe frunte şi pe
mâini, ca să primească pâine şi să nu moară de foame şi sete.
Între timp, slugile antihristului au adus câțiva oameni cu mâinile
legate, ca să-i silească să i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem creștini,
şi credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipă le-a tăiat
capetele şi s-a vărsat sânge creștinesc. După aceea au adus un tânăr la tronul
antihristului, ca să i se închine lui, dar tânărul a strigat cu glas tare: „Eu
sunt creștin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu ești trimisul şi
sluga satanei!”. – „La moarte!” – a răcnit antihrist.
Iar cei ce primiseră pecetea, cădeau la pământ şi se închinau lui.
Deodată s-a auzit un tunet, au strălucit mii de fulgere, lovind cu săgeți de
foc în slujitorii antihristului. O săgeată uriașă a strălucit fulgerător şi o
vâlvătaie de foc a căzut drept în capul antihristului, coroana s-a făcut
țăndări: milioane de păsări zburau sfâșiindu-i pe slujitorii antihristului cu
ciocurile lor. Am simțit cum Stareţul m-a luat de mână şi am mers mai departe;
şi am văzut iar mult sânge creștinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele
sfântului Ioan Teologul din Apocalipsă: „Şi va fi sânge… până la zăbalele cailor!”.
Doamne Dumnezeule, mântuiește-mă! Şi am văzut îngerii zburând şi cântând:
„Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”. Stareţul a privit înapoi şi a zis:
„Nu te mâhni, sfârșitul lumii este aproape! Roagă-te lui Dumnezeu. Domnul este
milostiv cu robii Săi”.
Timpul era pe sfârșite. Stareţul a arătat spre răsărit, apoi a căzut în
genunchi, rugându-se: m-am rugat şi eu cu el. După aceea Stareţul începu să se
desprindă cu repeziciune de la pământ, înălțându-se spre cer: de-abia atunci
mi-am amintit că nu ştiam cum îl cheamă, şi am strigat: „Părinte, care îți este
numele?”. – „Serafim de Sarov!”, răspunse blând Stareţul: „Să scrii tot ce-ai
văzut pentru creștinii pravoslavnici!”
Deodată, deasupra capului a răsunat parcă un clopot imens şi, auzindu-i
dangătul, m-am trezit „Doamne, blagoslovește şi ajută-mă pentru rugăciunile
Marelui Stareţ! Tu mi-ai descoperit această vedenie cerească mie, păcătosului
Tău rob Ioan, arhiereul din Kronştadt! 1901″.
Aceasta remarcabilă „Descoperire cerească…” a protoiereului Ioan din
Kronştadt, marele purtător de duh şi închinător al ţării Ruseşti a circulat
vreme îndelungată în manuscris, fiind copiată şi răspândită de către
credincioşi. În anii de restrişte această viziune a slujit creştinilor
prigoniţi drept mângâiere şi consolare”.
Extras din Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Ed.
Cartea Ortodoxă, 2006
