mesajul

duminică, 18 iunie 2017

Învăţătura lui Isus - ce este Pământul? ce este durerea?

[....]
     „E târziu, Învăţătorule. Trebuie să dormi”.
     „Tu, care în zori trebuie să o porneşti la drum, ai mai mare trebuinţă de somn, Simone”.
     „Ah! Pentru mine, faptul de a sta aici cu Tine e mai odihnitor decât a şedea în pat”.
     „Vorbeşte atunci. Ştii că Eu dorm puţin...”.
     „Iată! Eu sunt un om greu de cap, ştiu aceasta şi o spun fără ruşine. Şi de-ar fi pentru mine, nu mi-ar păsa prea mult să ştiu, întrucât cred că înţelepciunea cea mai mare este aceea de a te iubi şi a te urma şi a te sluji cu toată inima. Tu însă mă trimiţi încoace şi încolo, iar lumea mă întreabă şi eu trebuie să răspund. Mă gândesc că s-ar putea ca alţii să mă întrebe ceea ce te întreb eu acum, deoarece oamenii au aceleaşi cugete. Tu spuneai ieri că întotdeauna cei nevinovaţi şi sfinţi vor fi cei care vor suferi, ba mai mult, că ei vor fi cei care au să sufere pentru toţi. Acesta e un lucru greu de priceput pentru mintea mea, ca şi faptul că Tu spui că ei înşişi au să o dorească. Şi mă gândesc că, aşa cum e greu de priceput pentru mine, ar putea fi şi pentru alţii. De mă vor întreba, ce trebuie să răspund? În această primă călătorie, o mamă mi-a spus: „Nu a fost drept ca a mea copilă să moară suferind atâta, deoarece era bună şi nevinovată”. Iar eu, neştiind altceva să spun, i-am zis vorbele lui Iov: „Domnul a dat. Domnul a luat. Fie Numele Domnului binecuvântat”. Dar nu prea eram convins nici eu, necum să o conving pe ea. Aş vrea pe viitor să ştiu ce să spun....”.
     „E lucru drept. Ascultă. Pare o nedreptate, dar totuşi este un lucru cu adevărat drept ca oamenii buni să sufere în locul tuturor. Spune-mi însă, Simon. Ce este Pământul? Ce este Pământul tot?
     „Pământul? O întindere mare, foarte mare, alcătuită din pulbere şi apă, din stânci, cu plante, animale şi făpturi omeneşti”.
     „Şi altceva?”
     „Atâta.... Doar dacă nu cumva vei fi voind să spun că este locul de pedeapsă şi de surghiun al omului”.
     „Pământul este un altar, Simon. Un uriaş altar. Trebuia să fie un altar de necontenită laudă pentru Creatorul său. Însă Pământul este plin de păcat. Pentru aceea are a fi un altar de necontenită ispăşire, de jertfă, pe care ard ofrandele. Pământul ar trebui, asemenea celorlalte lumi răspândite în Făptură, să cânte psalmi Dumnezeului care l-a creat. Priveşte!
     Spunând acestea, Isus deschide obloanele din lemn, iar pe fereastra larg deschisă pătrunde răcoarea nopţii, zgomotul pârâului, raza lunii, şi se vede cerul brodat cu stele.
     „Priveşte la stelele acelea! Cu glasul lor, care este alcătuit din lumină şi mişcare pe întinderile nesfârşite ale firmamentului, ele cântă laudele lui Dumnezeu. De mii de ani dăinuie cântul lor, care se înalţă de la albastrele câmpii ale cerului la Cerul lui Dumnezeu. Putem să ne închipuim astrele şi planetele, stelele şi cometele ca pe nişte creaturi siderale care, asemenea unor astrali preoţi, leviţi, fecioare şi credincioşi, au a cânta într-un timp nemărginit laudele Creatorului. Ascultă, Simone. Auzi freamătul adierii de vânt printre frunze şi zgomotul apelor în noapte. Şi Pământul cântă, asemeni cerului, împreună cu vânturile, cu apele, cu glasurile de păsări şi de animale. Dar, dacă pentru firmament este de ajuns luminoasa laudă a astrelor care îl populează, pentru acest templu care este Pământul nu e destul cântul vânturilor, apelor şi animalelor, deoarece pe acesta nu se află numai vânturile, apele şi animalele, care cântă inconştient laudele lui Dumnezeu, pe el fiind şi omul: făptura cea mai desăvârşită dintre tot ce vieţuieşte în timp şi lume, înzestrată cu materie precum animalele, mineralele şi plantele şi cu spirit asemenea îngerilor Cerului şi, asemenea lor menită, de este credincioasă întru încercare, să-l cunoască pe Dumnezeu, mai întâi prin har şi în Rai mai apoi. Omul, o sinteză care îmbrăţişează toate stările, are o menire pe care alte făpturi nu o au şi care pentru el ar trebui sa fie nu numai o îndatorire, ci şi o bucurie: aceea de a-l iubi pe Dumnezeu; de a-i aduce cu mintea şi voinţa cult de dragoste lui Dumnezeu; a-l răsplăti pe Dumnezeu pentru iubirea pe care El i-a dăruit-o omului dându-i viaţa şi dăruindu-i pe lângă viaţă Cerul. A-i aduce cult cu mintea.
     Gândeşte-te şi tu, Simon. Ce bine culege Dumnezeu din Creaţie? Ce folos trage? Niciunul. Făptura nu-l face pe Dumnezeu mai mare, nu îl sfinţeşte, nu îl îmbogăţeşte. El este infinit. Astfel ar fi fost şi dacă nu ar fi existat Creaţia. Însă Dumnezeul - Iubire voia să aibă parte de iubire. Şi a făcut zidirea spre a avea parte de iubire. Numai iubire poate să culeagă Dumnezeu din Făptură, iar această iubire, care este inteligentă şi liberă numai în îngeri şi oameni, este mărirea lui Dumnezeu, bucuria îngerilor, iar pentru oameni religia. În ziua în care marele altar al Pământului nu ar mai rosti laude şi rugi pline de iubire, Pământul ar înceta să mai existe. Deoarece, stingându-se dragostea, s-ar stinge şi ispăşirea, iar mânia lui Dumnezeu ar nimici iadul pământesc în care s-ar transforma Pământul. Pentru a exista, aşadar, Pământul trebuie să iubească. Ba mai mult: Pământul trebuie să fie Templul care iubeşte şi se roagă cu inteligenţa oamenilor. Însă în Templu, în orice Templu, ce fel de jertfe se aduc? Jertfele curate, fără de pată ori cusur. Numai acestea îi sunt plăcute Domnului. Acestea şi roadele dintâi. Aceasta pentru că unui tată de familie au a-i fi date lucrurile cele mai bune, iar lui Dumnezeu, Tatăl Familiei omeneşti, au a-i fi dăruite cele dintâi roade din toate cele şi lucrurile alese.
     Dar am spus că Pământul are o îndoită îndatorire în ceea ce priveşte jertfele: aceea de a aduce laudă şi aceea de a aduce ispăşire. Aceasta pentru că Omenirea care este pe el a păcătuit în cei dintâi oameni şi păcătuieşte necontenit, adăugând la păcatul lipsei de iubire faţă de Dumnezeu miile de păcate ale alipirii sale de glasurile lumii, de trup şi de Satana. Vinovată, vinovată Omenire care, asemănându-se cu Dumnezeu, având inteligenţă proprie şi ajutoare dumnezeieşti, rămâne într-una păcătoasă, ba chiar devine tot mai păcătoasă. Astrele sunt ascultătoare, plantele sunt ascultătoare, animalele sunt ascultătoare şi, aşa cum ştiu ele, îl laudă pe Domnul. Oamenii nu sunt îndeajuns de ascultători şi nu-l laudă destul pe Domnul. Iată de ce este nevoie de suflete jertfelnice care să iubească şi să ispăşească pentru toţi. Acestea sunt copiii care plătesc, nevinovaţi şi neştiutori, amara pedeapsă a durerii pentru aceia care nu ştiu altceva decât să păcătuiască. Sunt sfinţii care, inimoşi, se jertfesc pentru toţi.
     În curând – un an ori un veac tot „puţin” este în raport cu veşnicia – nu au să se mai celebreze alte arderi de tot pe altarul marelui Templu care este Pământul, în afară de ale acestor ofrande-om, mistuite dimpreună cu veşnica jertfă: ofrande aduse împreună cu Ofranda cea desăvârşită. Nu te cutremura, Simon. Nu vreau nicidecum să spun că voi institui un cult asemănător celui al lui Moloch, al lui Baal sau al Astartelor. Oamenii înşişi ne vor aduce jertfă. Înţelegi? Ne vor aduce jertfă. Iar noi ne vom duce bucuroşi la moarte pentru a ispăşi şi a iubi în numele tuturor. Iar apoi vor veni vremuri în care oamenii nu îi vor mai aduce jertfă pe oameni. Vor exista însă mereu ofrande curate, pe care iubirea le mistuie laolaltă cu marea Jertfă a Sacrificiului veşnic. Vreau să spun iubirea lui Dumnezeu şi iubirea faţă de Dumnezeu. Cu adevărat vor fi ofrandele timpului şi Templului viitor. Nu mieii şi iezii, viţeii şi porumbeii, ci jertfa inimii îi este plăcută lui Dumnezeu. David a intuit aceasta. Iar în timpul cel nou, timp al spiritului şi al iubirii, numai această jertfă va fi plăcută.
     Ia seama, Simon, că – dacă Dumnezeu a trebuit să se întrupeze pentru a împăca Dreptatea Dumnezeiască pentru marele Păcat, pentru multele păcate ale oamenilor – în timpul adevărului numai jertfele sufletelor oamenilor pot să-l împace pe Domnul. Tu cugeţi: „Şi atunci pentru ce a dat poruncă El, Cel Preaînalt, să i se aducă jertfă pui de animale şi roade ale plantelor?” Îţi spun Eu de ce: pentru că înainte de venirea Mea, omul era o jertfă pătată şi pentru că Iubirea nu era cunoscută. Acum are să fie cunoscută. Iar omul – care va cunoaşte Iubirea, deoarece Eu îi voi da înapoi Harul prin care omul cunoaşte Iubirea, are să iasă din letargie, are să-şi amintească, are să înţeleagă, are să trăiască – va înlocui iezii şi mieii, jertfă de dragoste şi ispăşire, urmându-l pe Mielul lui Dumnezeu, Învăţătorul şi Mântuitorul său. Durerea, până acum pedeapsă, se va preschimba în iubirea desăvârşită şi ferice a acelora care au să o îmbrăţişeze din dragoste desăvârşită”.
     „Şi copiii atunci ....?”.
     „Vrei să întrebi cum e cu aceia care nu se ştiu încă oferi .... Dar ştii tu oare când vorbeşte Dumnezeu în ei? Graiul lui Dumnezeu este unul spiritual. Sufletul îl înţelege şi el nu are vârstă. Ba îţi spun că sufletul de copil, întrucât este lipsit de răutate, este, în ceea ce priveşte capacitatea de a-l înţelege pe Dumnezeu, mai matur decât acela al unui bătrân păcătos. Eu îţi spun, Simon, că vei trăi destul încât să vezi mulţi prunci de la care vor avea de învăţat cei mari, ba chiar şi tu, înţelepciunea iubirii eroice. Dar în acei micuţi care mor din cauze naturale Dumnezeu lucrează direct, datorită unei iubiri atât de adânci încât nu ţi-o pot explica, ele pătrunzând în înţelepciunea care este scrisă în cărţile Vieţii şi care numai în Cer au să fie citite de cei fericiţi. Citite, am spus. Dar, în fapt, va fi de ajuns să privească la Dumnezeu ca să-l cunoască nu doar pe Dumnezeu, ci şi infinita sa înţelepciune... Iată că ne-a apucat apusul lunii, Simon.... În curând se ivesc zorii, iar tu nu ai închis un ochi....”.
     „Nu are nicio însemnătate, Învăţătorule. Am pierdut câteva ceasuri de somn, dar în schimb am dobândit multă înţelepciune. Şi am stat cu Tine. Dacă-mi îngădui însă, acum mă duc. Nu să mă culc, ci să mai cuget asupra vorbelor tale”. Se afla de acum în prag şi dă să iasă când iată că se opreşte gânditor şi apoi spune: „Un lucru încă, Învăţătorule. Oare e drept să spun cuiva care suferă că durerea nu este o pedeapsă, ci un ... har, ceva asemănător .... chemării noastre, frumos, chiar dacă obositor, ceva frumos deşi unuia care nu ştie aceasta i-ar părea un lucru urât şi trist?”.
     „Poţi să spui aceasta, Simon. Este adevărul. Durerea nu este o pedeapsă, atunci când omul o ştie primi şi întrebuinţa după dreptate. Durerea este asemenea preoţiei, Simon. Este o preoţie deschisă tuturor, o preoţie care-i conferă omului o mare putere asupra inimii lui Dumnezeu. Şi e un mare merit. Apărută odată cu păcatul, poate împăca Dreptatea. Aceasta pentru că Dumnezeu ştie întrebuinţa spre Bine şi ceea ce a înfăptuit Ura pentru a aduce durere. Eu nu am ales altă cale spre a şterge Păcatul, deoarece nu exista niciun mijloc mai însemnat decât acesta”.

Sursa: „Evanghelia, aşa cum mi-a fost revelată” – Maria Valtorta, vol. 9, pag. 16-21.



sâmbătă, 17 iunie 2017

Mesajul Domnului Isus din 3 aprilie 2017 dat prin Maria Julianna

aprilie 2017, acasă în ora îndurării, Domnul Isus spune...

 „Dragii Mei copii! A sosit ceasul în care trebuie să Mă mărturisiţi pe Mine. Acum voi despărţi pe cei drepţi de cei făţarnici. De aceea vă vorbesc în mod repetat despre aceasta pentru că vreau să conştientizez în voi esenţa acestei ere de o importanţă crucială: unde a decăzut omenirea fără Dumnezeu. Atunci când un om vrea să se autoîmplinească, întotdeauna va îndeplini voia satanei. Dar atunci când îşi predă viaţa lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu se apleacă către el şi-l formează ca sfânt. Şi voi, micuţii Mei dragi când vă rugaţi în Tatăl nostru: „Fie voia Ta“ de fapt asta cereţi, fiindcă ce altceva ar fi voinţa Mea decât cea de a fi sfinţi, aşa cum şi Eu sfânt sunt, deoarece doar aşa sunteţi demni de Mine şi doar aşa puteţi veni la Mine în Rai.
Micuţii Mei dragi! Să nu vreţi voi a deveni sfinţi, fiindcă nu ştiţi cum să o faceţi. Voi doar urmaţi-Mă pe Mine în virtuţi, în renunţarea de sine şi în purtarea crucii. Predaţi-vă Mie viaţa voastră şi atunci Eu vă voi trasforma în sfinţi. Pentru aceasta vă binecuvântez în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.“
Întăriri din Sfânta Scriptură: Ev 6,5: Învăţătura lui Dumnezeu“; 1Pet 1,16: „ Fiţi sfinţi aşa cum şi Eu sfânt sunt.“

vineri, 16 iunie 2017

Un mesaj deosebit de important dat de Domnul Isus prin Maria Julianna in data de 2 aprilie 2017

2 aprilie 2017. Acasă, în ora îndurării Domnul Isus spune:
 „Dragii Mei copii! Credeţi în mesajele Mele! Se poate întâmpla doar atât cât permit. Eu sunt cel care cercetează rărunchii. Biserica Mea va fi acum răsturnată, de către cei care nu reprezintă acele valori pe care le-am încredinţat Bisericii Mele. Nu le trebuie morala, puritatea, integritatea, cinstea şi mai presus de toate iubirea şi sfinţenia vieţii. Ei sunt instrumentele satanei care provoacă tulburare pe oriunde merg. Ridică ziduri între oameni pentru ca să-i dividă şi astfel pot mai uşor să îi destabilizeze, fiindcă acolo unde există unitate şi iubire, acolo şi puterea e mai mare şi este mai greu să se piardă.
Dragii Mei copii! Eu, cel care cercetez inimile şi rărunchii, vă văd gândurile şi ştiu ce puneţi la cale. Vor să răpească de la credincioşii Mei cea mai mare sursă de putere: pe Mine, Cel care sunt prezent în Preasfântul Sacrament al Altarului. Apoi urmează preoţimea. Nu îi vor mai hirotonisi pe preoţi. Vor face invalid acest sacrament al Bisericii, exact la fel ca la protestanţi, unde nici sfinţirea preoţilor şi nici căsătoria nu sunt sacramente. Nu există acolo nici Confirmarea, nici Spovada, nici Sfântul Sacrament şi nici Maslul. Au păstrat doar Botezul. Însă dacă preoţii Mei nu sunt hirotonisiţi, atunci nu vor putea nici să celebreze Sfânta Liturghie. Aceasta este ţelul lor. Dacă au şters deja Sfântul Sacrament, atunci să nu fie preoţi care să invoce pogorârea Duhului Sfânt care să transubstanţize pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Meu. De aceea, dragii mei copii, tot ce are legătură cu Sfintele Sacramente, deci şi hirotonisirea, va putea fi făcut doar în ascuns, întrucât Biserica oficială va şterge pe toate acestea. Vor imita doar hirotonisirea, care nu va mai fi sacrament. Ascultarea va fi cerută pentru religia unică mondială şi pentru ierahia ereticilor. Întrucât aceasta nu va fi sfinţire şi nu este sacrament, va fi invalidă. De aceea, la fel ca şi Sfânta Liturghie, şi sfinţirea de preoţi adevăraţi se va putea face doar în ascuns. Satana va răsturna cu totul legile Bisericii Mele. Aceasta este ultima lovitură dată Bisericii Mele, întrucât Satana a cerut Biserica pentru o sută de ani ca să o distrugă. Dar aşa cum v-am mai spus, porţile iadului nu o vor învinge. E adevărat că ereticii care vor funcţiona în biserica oficială, vor propovădui doar erori şi minciuni. Dar cuvintele Mele: „porţile iadului nu o vor învinge“ sunt valabile pentru Biserica Mea din ascuns, fiindcă Ea a rămas credincioasă învăţăturii Mele. Ţin cu loialitatea legile Mele şi, repetând cuvintele Mele, celebrează cea mai Sfântă Jertfă, şi anume Sfânta Litughie. Faceţi aceasta în amintirea Mea. De aceea să mergeţi doar acolo unde veţi auzi aceste cuvinte.
Dragii Mei copii, pregătiţi-vă, deoarece cuvintele Mele se împlinesc. Seminariştilor care sunt înainte de hirotonisire le spun să se gândească bine cui vor depune votul lor de ascultare. E mai bine să nu fie „hirotonisiţi“ în biserica eretică, fiindcă prin aceasta îi pot îngrădi în activitatea lor: adică nu pot celebra Sfânta Litughie. Vă spun toate acestea ca să nu fiţi luaţi prin surprindere în momentul în care veţi întâlni această modificare. Vă pregătesc cu mult înainte. Cuvintele Mele sunt adevărate şi se vor împlini la timpul lor. Vă binecuvântez cu iubirea ce se revarsă din Inima Mea, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.“
Întăriri din Sfânta Scriptură: Ef 5, 6-7: „ Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi cu ei.“ Mt 26, 56 „...ca să se împlinească cele scrise de profeţi“; 75 „Isus a spus“. Tit 3,9-11 „de certurile şi sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.“

Sursa: http://jezusuzenete.hu/2017-aprilis-2-itthon-a-kegyelem-orajaban-ur-jezus/ 

miercuri, 14 iunie 2017

Don Minutella si Don Leonardo in audienta la cardinalul Sarah


 
14 Iunie 2017 ore 12.30.

Don Leonardo Ricotta si don Alessandro Maria Minutella in audienta la Cardinalul  Robert Sarah, Prefect al Congregatiei pentru Sacramente si Cultul Divin. Eminenta Sa, intr-o atmosfera de prietenie si  fraternitate, ne-a cerut sa continuam sa aparam sfanta doctrina catolica, fara teama, avand certitudinea ca Dumnezeu este cu noi, in timp ce barca se confrunta cu furtuna. 
Deo gratias!


Sursa: https://gloria.tv/article/zjwMi9VXGUBA3LSJ9VsAz1fjJ

Aţi uitat de zeciuială

Articolul aici: http://lumina-pentru-suflet.blogspot.ro/2017/06/

duminică, 11 iunie 2017

Avertisment credincioșilor, să nu refuze profeții adevărați

Mesajul (35) din Cartea Adevărului
Marți, 28 decembrie 2010 la ora 11:00
Fiica Mea iubită, tu acum primești ultimele mesaje pentru omenire, pentru ca acestea să fie înțelese încă înainte de sfârșitul vremurilor, pentru a își salva sufletele.
Conform prevestirilor, mulți îngeri sunt acum dispersați în întreaga lume pentru a pregăti pământul pentru Revenirea Mea. Mulți dintre ei sunt prezenți sub formă umană și au ales aceeași povară ca și tine, fiica Mea iubită. Nașterea lor a fost planificată, având în vedere Marele Avertisment și timpurile de pe Urmă. La fel și demonii au fost sloboziți din iad și au fost dezlegați. Ei se prezintă pe pământ prin ispite și minciuni. Îi atrag pe copiii Mei care se deschid influențelor lor. Contaminează toate sufletele care sunt deja în întuneric. Prin minciuni ajung în sufletele lor și îi conving că a lor credință în Mine și în Tatăl Veșnic este o prostie.
Nimic din înfățișarea lor exterioară nu trădează vreun semn care să-i lege de ceea ce după părerea voastră ar putea însemna ceva rău. Dimpotrivă, se prezintă ca niște oameni inteligenți, culți și influenți. Ei vor fi foarte convingători când vor predica și astfel copiii Mei buni vor crede că acesta este adevărul. Din păcate în inima lor nu este iubire, iar voi trebuie să fiți precauți față de învățăturile lor.
Acum vreau sa îi chem pe credincioșii Mei. Voi copiii Mei, prin credința și rugăciunile voastre, ați primit darurile pe care le-am promis tuturor celor ce Mă urmează. Vi s-au dat diferite daruri și toate servesc pentru a răspândi Cuvântul Meu Mele în mod diferit.
Evaluarea vizionarilor
Tuturor celor cărora le dau darul discernământului, ca să vă ajute să-i identificați pe aceia care vin în numele Meu sau pe aceia care vin în numele satanei - le spun, să fie foarte precauți. Este corect să fiți prudenți cu profeții falși. Dar niciodată să nu-i condamnați pe aceia care spun că vin în numele Meu, fără să examinați temeinic mesajele lor. Niciodată nu e voie să judecați mesajele trimise de Mine pe baza “aparențelor”. Dacă un om spune că a venit în numele Meu, să nu presupuneți că judecata voastră față de el este desăvârșită. Fiți prevăzători față de astfel de profeți, care sunt ironizați și provoacă revoltă când spun că primesc mesaje divine de la Mine sau de la Binecuvântata Mea Mamă.
Nu cădeți imediat în greșeala judecării, înainte să fi ascultat cu atenție acele mesaje. Ele nu numai că trebuie să facă referire la învățătura Mea, ci trebuie să fie în legătura și al Meu Cuvânt și să fie pline de iubire. Vă vor învăța cum ar trebui să vă trăiți viețile în numele Meu pentru a vă putea salva.
Niciodată să nu vă speriați atunci când profeții Mei spun că primesc mesaje referitoare la viitor, pe care nu le pot dezvălui. Nu cădeți în păcatul prejudecății, analizând aceste mesaje în funcție de clasa socială căreia îi aparțin acești profeți. Unii au puțină cultură. Alții dimpotrivă, se exprimă clar. Mulți nu corespund a ceea ce credem că trebuie să însemne imaginea unei persoane “ sfinte”.
Dar sunt metode prin care puteți fi siguri de autenticitatea lor. Toți cei care comunică cu Mama Mea iubită, în cele mai multe cazuri, prevestesc evenimente cărora Ea le dezvăluie dată și oră fixă. Mulți dintre cei care au luat parte la asemenea apariții, vor fi martori la astfel de evenimente. În cazul în care se comunică mesajele Mele pentru omenire, ele vor fi date lumii astfel încât să nu servească spre slava profetului.
A-i judeca pe oameni
În sfârșit, credincioșii Mei, în ciuda faptului că Mi se supun, tot îi vor desconsidera pe aceia care profețesc evenimente viitoare și-i vor calomnia pe aceia care sunt binecuvântați cu puterea de vindecare a Duhului Sfânt. Reculegeți-vă și treziți-vă din somnolența voastră tihnită. Acești profeți vor tulbura rutina voastră deoarece nu rezonează (nu sunt pe aceeași lungime de undă) cu grupul vostru sfânt. Ei nu se vor potrivi în tiparele la care voi v-ați aștepta. Luați aminte: dacă voi veți judeca din auzite sau din bârfele altor persoane, veți comite păcat. Păcatul săvârșit împotriva profeților Mei Mă supără profund. Dacă veți refuza profeții Mei adevărați, Mie Îmi întoarceți spatele.
Dar azi, în lume se întâmplă tocmai acest lucru, atunci când tot mai mulți vizionari ies la lumină. (în public). Nu este ușor pentru credincioșii Mei. Gândiți-vă că înainte să judecați trebuie să citiți mesajele profeților Mei și aici Mă refer și la cele care poate provin de la un profet fals.
Rugați-vă pentru călăuzire când citiți aceste mesaje. Mesajele adevărate vor fi pline de iubire. Totuși vor fi ferme prin autoritatea lor. Mesajele care se împotrivesc a tot ce ați învățat despre învățăturile Mele și ale Apostolilor, indiferent cât de subtile ar fi, vor fi ușor de evaluat.
Nu treceți sub tăcere credința voastră
Mergeți acum copiii Mei și deschideți-vă inimile în fața profeților Mei. Ei există pentru a vă convinge că a sosit vremea ca Eu să vă pregătesc să vorbiți în numele Meu. Nu uitați că profeții primesc de la Mine slavă, în pofida faptului că sunt supuși umilinței și batjocurii oamenilor. Vor fi pedepsiți aceia care spun că Mă urmează, dar, pe de-o parte tac despre credința lor, iar pe de altă parte, se grăbesc să vorbească împotriva profeților Mei adevărați. În inimile voastre știți că toți cei pe care-i condamnați spun adevăruri despre evenimentele ce vor urma, doar că vă e greu să le acceptați. Ați putea întreba: de ce lucrează Mântuitorul Meu, Isus Cristos, prin astfel de persoane. Nici măcar nu sunt discipoli sfinți, conform standardelor Mele. Ei bine, întrebarea Mea pentru voi este următoarea: de ce credeți că doar acei puțini aleși, care și-au dedicat viața rugăciunii, au autoritatea de a-i respinge pe cei care vorbesc în afara cercului vostru? Nu ați învățat nimic? Nu înțelegeți că și cei care-și petrec viața în rugăciune pot cădea, la rândul lor, victime ale înșelătorului?
Îi vor urî pe profeții Mei adevărați
Nu uitați că și Eu, atunci când am fost pe pământ, Am fost batjocorit, ironizat, respins și disprețuit de către bătrâni și preoți. Dacă pe Mine M-au urât, atunci puteți fi siguri că și profeții Mei adevărați vor fi dintre cei mai disprețuiți, în timp ce în altă parte vor fi prețuiți cu mare cinste.
Tuturor să vă fie rușine. Profeții Mei nu vor proveni din grupurile voastre, dar trebuie să-i cinstiți. Ei vor fi cel mai puțin autentici profeți, dacă privim viața lor de până acum. Unii provin din condiții de viață precare. Alții din familii înstărite. Unii au parte de puțină școală pe când alții se vor naște cu darul cuvintelor (al scrierii). Aceștia sunt profeții Mei aleși. Ascultați vocile lor înainte de a-i condamna.
Rugați-vă pentru ei. Rugați-vă pentru a nu fi respins Cuvântul Meu care a fost dat acestor profeți. Nu refuzați Cuvântul Meu. Necredincioșii întotdeauna vor încerca să discrediteze aceste suflete curajoase, care vestesc cu putere Cuvântul Meu, dar asta este de așteptat. Însă atunci când credincioșii Mei, mai ales din grupurile de rugăciune, din mănăstiri și din alte locuri spirituale îi refuză vizibil pe vizionarii Mei adevărați, atunci Inima Mea se frânge. Ascultați Cuvântul Meu. El nu se abate niciodată de la adevăr, nu așa cum voi, dragi discipoli, modelați adevărul pentru a se potrivi interpretării voastre.
Deschideți-vă ochii. Treziți-vă. Semnele au început, sunt vizibile pentru toată lumea. Vouă, credincioșilor Mei nu v-a rămas mult timp. Ascultați. Rugați-vă. Uniți-vă și vestiți Cuvântul Meu în unitate, ca să salvați suflete, înainte ca timpul să expire.
Iubitul vostru Isus Cristos, Mântuitor și Judecător Drept

sâmbătă, 10 iunie 2017

Muntele Sfintei Treimi - iunie 2017

2017 - ANUL PREAMĂRIRII – IUNIE
“MĂRIRE ŢIE DOAMNE, RECUNOŞTINŢĂ ŢIE DOAMNE PENTRU TOATE,
CHIAR ŞI PENTRU HARURILE PE CARE NU LE ÎNŢELEGEM!”
A 153-a întâlnire de rugăciune lângă Nuşfalău pe Muntele Sfintei Treimi

Din Sfânta Scriptură să citim şi să medităm Faptele Apostolilor.
Mottoul lunii: „Si iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!” (M. 28, 20)
Intenţia comună de rugăciune: în această lună vom sărbători Duminica Sintei Treimi! Rugăciunea, postul şi jertfa noastră să le oferim pentru locul de pelerinaj Muntele Sfintei Treimi, ca Voia Domnului să se împlinească cu acesta!
Sarcina noastră concretă va fi: deoarece ni L-a trimis pe Spiritul Sfânt şi a rămas între noi în Sfântul Sacrament, să trăim conştientizând că El trăieşte în noi şi între noi! Să încercăm în fiecare zi să-L bucurăm, căutând şi împlinind Vointa Sa!

ÎNVĂŢĂTURA PĂRINTELUI SCHECK LÁSZLÓ ÎN PRIMA SÂMBĂTĂ

Vă salut cu mare iubire pe toţi! Mă bucură faptul că pe Muntele Sfintei Treimi continuă ispăşirea! Cred ceea ce stă scris în Sfânta Scriptură: dacă o mişcare sau un eveniment este de la oameni, se va destrăma. Dacă este de la Dumnezeu, poate fi atacată, poate fi împiedicată, se poate vorbi împotriva ei, dar Opera lui Dumnezeu nu poate fi distrusă. Asta s-a întâmplat şi cu Biserica timp de 2000 de ani, foarte mulţi au atacat-o, dar n-au reuşit să o distrugă. A trecut mai mult de un an de la moartea părintelui Csilik, dar totuşi Cauza lui Dumnezeu merge înainte, pelerinii perseverează pe calea ispăşirii.
Cred că unul din motivele pentru care venim în acest loc de pelerinaj este dorinţa de a învăţa pe cine să punem pe primul loc în viaţa noastră? Primul loc în viaţa noastră trebuie să-l ocupe Dumnezeu şi pentru asta ne ajută Sfânta Fecioară. În toate domeniile vieţii, în fiecare minut al zilei trebuie să-l punem pe Dumnezeu pe primul loc. De aceea este valabilă pentru fiecare om proclamaţia Sfintei Fecioare: „Iată, eu sunt serva lui Dumnezeu! Începând de azi, în fiecare secundă a vieţii mele, aş dori să trăiesc astfel ca Dumnezeu să fie întotdeauna cel mai important!” În acest scop să cerem ajutorul Celor din Ceruri, ajutorul instrumentelor lui Dumnezeu de pe Pământ şi să ne ajutăm reciproc unii pe alţii. Trebuie să ajungem la acel nivel ca după Sfânta Treime, pe locul doi în viaţa noastră să o punem pe Sfânta Fecioară. În luna mai ne putem pune întrebarea: „De ce trebuie să o cinstim pe Sfânta Fecioară? Nu este de ajuns să-L adorăm pe Dumnezeu? Nu este de ajuns dacă îl punem pe primul loc pe Dumnezeu? Este necesar să cerem mijlocirea Sfintei Fecioare şi a sfinţilor?” Da, pentru că noi avem un Dumnezeu smerit. Avem un Dumnezeu care nu este invidios dacă o cinstim pe Sfânta Fecioară și pe sfinţi.
De ce o cinstim pe Sfânta Fecioară? În primul rând pentru că Dumnezeu a ales-o. Nu omenirea a ales-o, nu au ales-o părinţii ei, ci Dumnezeu. Când? Deja în Paradis: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul!” În Vechiul Testament se vorbeşte şi de Sfânta Fecioară, nu numai de Mesia. Chiar şi profetul Isaia vorbeşte despre Ea. Ne bucurăm noi oare că Dumnezeu a ales-o pe Sfânta Fecioară. Oare de ce a ales-O Dumnezeu? Pentru ea însăşi şi pentru omenire, deoarece Dumnezeu putea să devină om şi în alt mod. Dar avem un Dumnezeu atât de smerit, încât a ales o persoană, pe Sfânta Fecioară, pentru a se naşte ca om pe Pământ. De aceea o cinstim atât de mult pe Sfânta Fecioară, pentru că a acceptat un rol important în naşterea lui Dumnezeu. Omeneşte nu putem înţelege, doar să ne minunăm şi să acceptăm. Dumnezeu a ales-o pe Sfânta Fecioară şi a ridicat-o la cel mai înalt nivel între creaturi. Credem sau nu, acceptăm sau nu, Sfânta Fceioară joacă un rol foarte important în viaţa omenirii, iar Ea este inseparabilă de Isus pentru că a doua persoană dumnezeiască nu o putem despărţi de mama Sa. De aceea merită un respect special. Dar Sfânta Fecioară nu a fost doar mama lui Isus, ci a fost şi discipolul său. Ea s-a adaptat în toate. Liberă, cu bucurie şi cu iubire a înfăptuit Voia lui Dumnezeu. Isus a spus odată: „Hrana mea este să fac voia celui care m-a trimis!”. Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost primul care a trăit în cel mai perfect mod Voia lui Dumnezeu. Între oameni, Sfânta Fecioară a trăit perfect Voinţa lui Dumnezeu pentru că a ştiut să se adapteze în bucurie şi în durere, a ştiut să se muleze după Voia lui Dumnezeu. Ea vrea să ne ajute şi pe noi să trăim bine Voia lui Dumnezeu. O numim pe Sfânta Fecioară Regina Raiului, dar o numim şi Maica îndurerată, însă Ea le-a trăit frumos pe ambele. Dacă am cinsti-o doar pentru atât, ar fi prea puţin. Dacă o cinstim pe Sfânta Fecioară pentru că a ales-o Dumnezeu, pentru că a trăit perfect Voinţa lui Dumnezeu, pentru că ne ajută, pentru că mijloceşte pentru noi, pentru că ne iubeşte, toate acestea le facem din interes. Dar un om nu trebuie iubit pentru a dobândi foloase. Trebuie să ajungem să o iubim pe Sfânta Fecioară pentru Ea însăşi, pentru că există, pentru că este cea mai dragă creatură a lui Dumnezeu. Să o cinstim şi să o iubim pe Sfânta Fecioară în mod altruist. Cum s-ar simţi părinţii dacă copiii i-ar iubi doar din interes? Destul de ciudat. Adevărata iubire înseamnă să-L iubim pe Dumnezeu şi unii pe alţii fără a pune condiţii. Să încercăm să urmăm în toate exemplul Sfintei Fecioare. Dacă analizăm copiii ne dăm seama că ei seamănă cu părinţii. Noi, cu ajutorul celor din Ceruri, cu ajutorul instrumentelor lui Dumnezeu, cu ajutorul acestui loc, am dori să ne asemănăm cu Maria pentru că însuşi Isus spune: „Cel care înfăptuieşte Voinţa Tatălui meu Ceresc, îmi este frate, soră şi mamă!”  Ámin!!!

Temă de casă pentru luna iunie:
“DOAMNE AJUTĂ-NE CA SĂ TRĂIM VOINŢA TA ÎN CEL MAI PERFECT MOD!!!”


MESAJUL SFINTEI FECIOARE DIN LUNA MAI A FOST:
„Dragii mei trandafiraşi albi! Şi astăzi am venit între voi cu mare bucurie şi cu iubirea Mea maternă, din încredinţarea Sfintei Treimi. Copiii mei, în luna mai pe care mi-o oferiţi mie, vă mulţumesc pentru rugăciunile pe care le-aţi oferit la intenţia mea. Mulţumesc pentru da-ul vostru şi pentru sacrificiile voastre prin care vă purificaţi permanent şi vă apropiaţi tot mai mult de Mama voastră Cerească şi de Sfânta Treime. În această lună mijlocesc în mod special pentru voi la Sfânta Treime, mai ales pentru mame ca să-şi asume cu inima curată vocaţia de mamă. Copiii mei, să fiţi recunoscători zilnic pentru aceste timpuri de har extraordinare. Azi vă cer să-L preamăriţi pe Dumnezeu pentru ca numele Lui să fie sfânt în inimile şi în vieţile voastre. Micuţii mei, vă spun din nou să acceptaţi şi mai multe sacrificii în viaţa spirituală, în limita posibilităţilor voastre. Reînnoiţi rugăciunea în familia voastră, în comunitatea voastră, în biserica voastră pentru că este vreamea unirii şi nu a dezbinării. Cei care se roagă împreună vor rămâne împreună. Sunt aproape de voi micuţii mei şi vă port în protecţia Inimii mele Neprihănite. Mulţumesc pentru florile pe care le-aţi adus în cinstea mea. Nu uitaţi că eu mă bucur pentru voi şi vă iubesc împreună cu Sfânta Treime. Mulţumesc că aţi răspuns la chemarea Mea! Acum Sfânta Treime vă binecuvântează prin Mine cu harul de a rămâne împreună şi cu harul iubirii!!!”

MĂRTURIE:
Mă numesc Vad Ilona. M-am născut pe 21 decembrie 1964, în judeţul Sălaj, comuna Camăr. În copilărie eram foarte bolnăvicioasă, de multe ori am fost între viaţă şi moarte. Părinţii mei au luptat mult pentru viaţa mea şi se rugau pentru mine spunând: „Doamne ajută-ne să nu moară copilul nostru!” De multe ori m-au dus la medic cu febră mare. Tatăl meu m-a dus în spate, legată într-un  cearceaf pe o distanţă de 3 km cu speranţa că voi supravieţui. Întotdeauna am simţit că Cei din Ceruri au grijă de mine chiar şi în momentele cele mai deznădăjduite. Aveam cam 14 ani când într-o noapte mi-au apărut deasupra capului doi îngeri îmbrăcaţi în alb, aveau mâinile împreunate pentru rugăciune şi mă priveau. Unul dintre ei a spus: „Nu te teme, nu vei muri. Dumnezeu are un plan cu tine!” Din acel moment am simţit că pe mine Dumnezeu m-a creat pentru un alt mod de viaţă. Totuşi a permis să trec prin încercări mari, cu siguranţă scopul a fost să mă întăresc şi să cresc la nivelul sarcinii pe care a pregătit-o pentru mine din veci. Întotdeauna am simţit în adâncul sufletului că eu am fost rânduită pentru ceva mai mult: îmi doream să-L caut şi să-L cunosc pe Dumnezeu, care m-a creeat. Între timp Dumnezeu a permis o nouă încercare în viaţa mea. M-am căsătorit şi am născut o fetiţă. După naştere nu mi s-a curăţat bine uterul, şi din acest motiv s-a format o tumoare, care cu timpul a devenit canceroasă. Mai mult de 14 ani m-au tratat medicii fără nici un rezultat şi într-un final mi-au spus că nu mă pot ajuta. Fetiţa mea mă consola spunând: „Mami, eu mă rog pentru tine la Sfânta Fecioară, iar Ea te va vindeca!” Peste puţin timp i-am cunoscut pe părintele Csilik şi pe mama Eva, care au primit Carisma Unităţii la Şumuleu Ciuc şi conduceau o comunitate la care îmi doream şi eu să aparţin. În anul 2000 pe 1 mai, mama Eva ne-a prezentat pentru prima dată Muntele Sfintei Treimi, teritoriul pe care ea îl oferise Sfintei Treimi. Eu m-am pregătit pentru această zi cu o novenă, cerând lui Isus Îndurător şi Sfintei Fecioare să mă ajute dacă este posibil, dar nu voia mea să se împlinească, ci a lui Dumnezeu. Când am ajuns acolo, mama Eva a aşezat statuia Fecioarei de la Fatima pe o buturugă şi a spus că cel care crede în harul acelui loc, să îngenuncheze şi să ceară harurile de care are nevoie. Prima dată m-a chemat pe mine. Am mers acolo spunând în sinea mea că eu i-am cedat totul lui Dumnezeu, facă-se mie după Voia sa Sfântă. În acel moment trupul meu a fost străbătut de un foc şi m-a apucat plânsul. Nu ştiam ce se întâmplă cu mine. Cei din Ceruri m-au vindecat în trup şi suflet. Din acel moment am simţit că nu mai am nevoie de medicamente.  Mi-am consacrat viaţa Sfintei Treimi şi comunităţii de ispăşire. Din acel moment Dumnezeu m-a scos din căsnicie şi m-a pus lângă părintele Csilik şi mama Eva. Dumnezeu ne-a crescut şi ne-a învăţat împreună cu scopul ca Voia sa Sfântă să se realizeze cu Muntele Sfintei Treimi. De la mama Eva şi de la mine Dumnezeu a cerut să ne acoperim capul ca ispăşire pentru convertirea păcătoşilor, în special din păcatul  vanităţii. În anul 2007 în prima sâmbătă din august am văzut-o prima dată pe Sfânta Fecioară, când programul de ispăşire se ţinea în Casa lui Isus şi a Mariei. Mama Eva era deja tare slăbită, putea vorbi doar foarte greu. În locul în care era ea aşezată am văzut-o pe Sfânta Fecioară şi mi-a aspus: „Împreună cu părintele Csilik să o îngrijiţi de parcă m-aţi îngriji pe Mine!” Starea mamei Eva era din ce în ce mai rea, dar noi am îngrijit-o cu mare iubire, sperând că se va vindeca şi va rămâne cu noi. Pe 19 iulie 2010, Creatorul a chemat-o la El în ceasul îndurării. Doar Dumnezeu ştie de ce permite anumite lucruri în viaţa noastră. Din acel moment eu şi părintele Csilik am condus împreună comunitatea de ispăşire. În 5 august 2010 am primit Carisma Deplinătăţii cu părintele Csilik. Acest har a fost întărit şi de cele spuse de un preot prezent la program, la imboldul Spiritului Sfânt. Atunci încă nu ştiam că şi părintele Csilik este bolnav pentru că faţa lui mereu zâmbitoare nu ne-a dat de înţeles acest lucru. Pe 1 ianuarie 2011, când a avut loc sfinţirea izvorului tămăduitor, părintele a spus că cineva va plăti pentru aceste haruri, dar nu am crezut că va fi el. Întotdeauna a încercat să trăiască bine suferinţa, acceptând-o şi oferind-o. Nu a renunţat la comunitatea de ispăşire până în ultimul moment al vieţii sale. L-am îngrijit cu cea mai mare iubire şi devotament. Am făcut pentru el tot ce ne-a stat în putere. Am mers de la un medic la altul să-l ajute dacă este posibil. Dar în primul rând Dumnezeu este medicul nostru şi El dispune de noi după bunul său plac. Într-un mesaj am primit că părintele este condamnat la viaţă, dar ulterior am înţeles, că Sfânta Fecioară vorbea de viaţa veşnică. La programele de ispăşire primeam amândoi mesaje de la Spiritul Sfânt, de la Isus, Sfânta Fecioară şi Tatăl Ceresc. Pe 26 februarie 2016, Creatorul l-a chemat la El. Nu am rămas singură, deoarece în suflet sunt alături de mine şi de comunitatea de ispăşire, Mama Eva şi părintele Csilik. Ne ajută să mergem înainte în viaţa spirituală, chiar dacă primim şirul încercărilor. Legat de locul de pelerinaj au lăsat în testament că nu poate fi vândut, nu poate fi împărţit, nu poate fi cadorisit şi nu poate fi cedat Bisericii. Doar persoane oferite şi independente pot să-l conducă după Voia lui Dumnezeu. După moartea părintelui, eu am rămas principalul responsabil al Muntelui Sfintei Treimi. Fac tot ce depinde de mine şi voi lupta chiar şi cu preţul vieţii mele ca Dumnezeu să se glorifice în acest loc şi în comunitatea de ispăşire. Cred că Dumnezeu va trimite persoane adecvate, ca Voia sa Sfântă să se realizeze cu Muntele Sfintei Treimi. Să ne rugăm împreună şi să ispăşim, ca acest loc de pelerinaj să rămână în continuare.
„Eu sunt doar o coardă de chitară, iar Dumnezeu cântă la ea!” Vă mulţumesc, că m-aţi ascultat!

Privire în viitor pentru luna iulie 2017
·      În luna iulie programele de ispăşire vor avea loc în zilele de 1 – 2 şi 6 – 7 de la ora 13.                                         
·      Sfânta Liturghie se celebrează în continuare în biserica din Nuşfalău în jurul orei 15! Excepţie face prima duminică, în această zi Sfânta Liturghie se ţine înainte de program de la ora 12.
Mesajele  de la Nuşfalău  în limba română  le găsiţi pe internet  la adresa :www.muntelesfinteitreimi.ro,

 e-mail: comunitateadeispasire@yahoo.com,    inf. 0760-739-518

Va fi cum n-a mai fost


Bucuraţi-vă din plin,
Când e înnorat, cum ar fi senin,
Căci aşa va fi la marea sărbătoare:
Din întuneric va apare un soare,

Cu o lumină nemaiîntâlnită,
Cât de mare, aşa şi de sfântă.
Bucuraţi-vă că e atât de aproape,
Când ziua se va face noapte!

Toate clopotele vor bate,
Anunţând acea lungă noapte,
De trei zile, nopţi la un loc,
Cum n-a mai fost, va fi peste tot.

Bucuraţi-vă! Iarăşi vă spun,
Sunt cuvintele Tatălui Sfânt.
Mulţi şi-au dorit să vadă, să trăiască,
N-au avut ca voi această mare şansă.

Acum ca niciodată vă spun mai des,
În special la soare să fiţi atenţi.
Va trimite valuri de umbră, de lumină,
Că aşa pe voi el vă anunţă.

Să fiţi liniştiţi şi cu răbdare.
Veţi vedea lumina cât se face de mare.
Din cerul înalt pân’ pe pământ,
Veţi vedea ce nicicând nu s-a văzut.

Mereu vă vorbesc, copii, vă anunţ,
Că nu vreau pe niciunul pierdut.
Eu v-am creat şi vă iubesc,
Sunt singurul vostru Tată Ceresc.

Privesc la voi şi zi, şi noapte,
Ştiu şi văd gândurile şi căile voastre.
Aţi rămas puţini ce mergeţi bine,
Pe calea cea arătată de Mine.

Vă aştept pe toţi la confesare,
În cea mai mare zi de sărbătoare.
Va fi cald şi o altfel de lumină,
Ca toţi atunci, de vor să-Mi spună,

Că le pare rău de tot ce au făcut,
Pentru păcate, fapte ce au greşit.
Domnul e Sfânt şi totul poate,
Este Stăpân peste viaţă şi moarte.

Nu vă faceţi griji, nici probleme.
De Mine nu aveţi de ce a vă teme.
Sunt Bun, sunt Blând şi Îndurător,
De cereţi, vă iert toate, tuturor.


joi, 8.06.2017, ora 5:53, Anton Ciobanu

joi, 8 iunie 2017

Razboiul psihologic impotriva articolului 48

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro
8 iunie 2017

RÃZBOIUL PSIHOLOGIC ÎMPOTRIVA ARTICOLULUI 48

Validarea de catre Camera Deputatilor, pe 9 mai, a amendamentului constitutional de protejare a casatoriei naturale in Articolul 48 din Constitutie, a facut valuri in Europa si America de Nord. In cele 30 de zile care s-au scurs de atunci, reactiile presei interne si externe au fost numeroase, unele pozitive, dar majoritatea negative. Incepem, de fapt, sa fim contactati si de ziaristi ai unor ziare de larga circulatie din Occident care vor sa scrie despre amendament si despre cei care il promoveaza. E de inteles. Subiectul e de actualitate si suscita mult interes. Intre timp, Parlamentul European a luat si el nota de posibilitatea tot mai reala ca probabil romanilor li se va ingaduit sa voteze casatoria naturala prin referend chiar anul acesta. Iar daca referendul va trece, si nadajduim sa treaca, el va complica lucrurile in Europa si chiar la nivel mondial. Marsul spre europenizarea ori globalizarea casatoriilor homosexuale va incetini ori va fi stopat, chiar daca pentru o vreme. Miza e mare, iar dusmanii nostri din strainatate o inteleg chiar mai bine decit cetatenii de rind ai Romaniei. Agresivitatea cu care se scrie, atit in Romania cit si in afara ei, privind amendamenul dovedeste concret ca realmente ne confruntam cu inceputul unui razboi psihologic impotriva Romaniei, a clasei politice din Romania, si a tuturor cetatenilor tarii care doresc binele familiei si protejarea casatoriei naturale.

Parlamentul European

In martie v-am informat ca la sfartitul lui februarie 38 de congressmeni americani, toti democrati, au remis o nota Guvernului Romaniei, liderilor Parlamentului si liderilor partidelor politice din Romania cerind ca ei sa blocheze proiectul. Presiunile Ambasadorului american de la Bucuresti, dl Klem, sunt si ele deja bine cunoscute. Ceea ce presa din Romania insa nu mentioneaza este ca dl Klem isi pierde prietenii de la Washington, iar Administratia Trump ii este ostila. Din nefericire, rechemarea dlui Klem va lua ceva efort si timp, deoarece dinsul e diplomat de cariera si din acest motiv e mai greu de demis din functie decit alti diplomati cu rang inferior.

Pe 17 mai, un grup de 28 de membri ai Parlamentului European au lansat si ei o Scrisoare Deschisa adresata Guvernului Romaniei si liderilor politici din Romania, cerind, la fel ca si colegii lor democrati americani, sa "nu sprijine referendul pentru definirea familiei". [Textul Scrisorii Deschise: http://www.lgbt-ep.eu/intergroup-documents/open-letter-to-romanian-parliamentarians-do-not-support-the-proposed-referendum-on-the-definition-of-the-family/] Scrisoarea e semnata de unii dintre cei mai extremisti europarlamentari. Unele nume ne sunt deja foarte bine cunoscute dupa rezolutiile care le-au propus de-a lungul anilor si asupra carora v-am informat la vremea potrivita: Ulrike Lunacek, Maria Noichl, si Sophie in 't Velt. Scrisoarea are un ton agresiv si iereverent la adresa Romaniei si a romanilor, acuzindu-ne pe toti de discriminare, incitare le violenta impotriva homosexualilor, ca nu suntem in pas cu valorile europene, si ca incercam sa impunem in Romania o definitie a familiei si casatoriei care nu e in pas cu lumea post-moderna si care vatama "minoritatile sexuale".

Pe 29 mai Asociatia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului ("ADEH") a facut la fel. A emis un comunicat de presa care critica foarte aspru Romania si Europa de Est pentru pozitiilor lor pro-familie. [Textul comunicatului poate fi citit aici: http://www.aedh.eu/A-European-call-for-the-respect.html] Obiectul principal al atacurilor virulente din comunicatul de presa e Romania si noi, cei 3 milioane de cetateni responsabili care am semnat pentru amendamentul constitutional. Spre deosebire de Scrisoarea Deschisa a celor 28 de europarlamentari, insa, comunicatul ADEH e mult mai vitriolic si, am indrazni sa spunem, nesimtit. Cei 3 milioane de semnatari sunt numiti, in grup, "ultra conservatori", "militanti religiosi", "incitatori la ura", care nu au nimic mai bun de facut cu timpul lor decit sa incite la ura intreaga populatie a tarii impotriva femeielor, a homosexualilor, si impotriva tuturor celorlati cetateni ai Romaniei care sprijina drepturile civile si politice. Si asta ca si cind cei 3 milioane de semnatari care isi exercita drepturile constitutionale, politice si civile nu sprijina drepturile civile ori politice. Ba mai mult, comunicatul ADEH afirma ca, datorita celor 3 milioane de semnaturi si a amendamentului cerut de ei, Europa e la o incrucisare de drumuri. Adica, miza e mare: fie ca cei 3 milioane de semnatari si amendamentul vor duce Europa in urma si chiar vor distruge "proiectul european," fie ca restul Europei se va ralia impotriva acestor romani "ingusti la minte" sa-si salveze civilizatia. Redam cuvintele exacte ale comunicatului: "The ADEH calls on the European institutions to question the political actors in Romania and the region regarding their democratic commitments. The ADEH considers that the European project is at crossroads and that we must reaffirm the commitment to its vitality and foundations, to democracy, solidarity and human rights". ("ADEH solicita institutiilor europene sa traga la raspundere factorii politici din Romania si din regiune privind loialitatea lor fata de democratie. ADEH considera ca proiectul european se afla la o incrucisare de drumuri si ca e nevoie sa reafirmam loialitate fata de vitalitatea si fundatiile lui, democratiei, solidaritatii si drepturilor omului").

Frontul mediatic intern anti-familie

Frontul mediatic intern ne este cunoscut tuturor. Nu trece o zi fara ca ceva sa nu fie mentionat in presa, dezbateri televizate ori bloguri sau care sa nu discute Coalitia pentru Familie si amendamentul constitutional. Majoritatea comentatiilor ne sunt ostile. Curios, comentatorii vorbesc despre noi, dar nu cu noi. Impartasesc comentarii ieftine, puerile, baliverne, fac afirmatii doar de dragul de a face afirmatii, scriu fara a fi in tema. Pe scurt, isi expun ignoranta in publicatiile de larga circulatie ale Romaniei privind subiectul casatoriei, familiei, de ce proiectul acesta a pornit si care sunt obiectivele lui adevarate. Atacurile la adresa Bisericii, a cultelor religioase, si, in special, a Bisericii Ortodoxe Romane, sunt frecvente si virulente. Atacuri similare sunt facute si la adresa persoanelor mai cunoscute care sunt asociate ori atasate proiectului constitutional. Spicuirea presei ne indica ca in capul publicatiilor ostile proiectului constitutional se afla ziarele de mare circulatie. [Detalii: http://adevarul.ro/news/politica/cum-distruge-coalitia-familie-psd-Si-noi-alaturi-ei-1_593105f55ab6550cb8b18118/index.html] E practic imposibil sa citesti in aceste ziare, incepind din anul acesta, ceva pozitiv la adresa Coalitiei pentru Familie si a amendamentului. Se pare ca principiul impartialitatii presei nu se aplica celor 3 milioane de semnatari ori la miscarea pentru viata ori pro-familie. Citeva exemple.

Pe 31 mai dl Catalin Prisacaru a publicat comentariul Coalitia pentru famiglie | Opinie, in Romania Libera. [Detalii: http://romanialibera.ro/opinii/editorial/coalitia-pentru-famiglie---opinie-452008] Un comentariu de jumatate de pagina. Scurt, pentru ca autorul dovedeste ca nu se pricepe la subiect decit sa critice 3 milioane de cetateni responsabili. El da doua motive pentru care e impotriva amendamentului. El numeste proiectul pro-familie un "populism inutil". Aici comentatorul imprumuta o idee ieftina din presa occidentala: tot ce cetatenii Europei demareaza spre binele lor, e numit, denigrant, "populism." El pune aceasta ethicheta pe intreaga miscare pro-familie si pro-viata din Romania care, dupa cum se vede, are peste 3 milioane de fani. Mai multi decit are Romania Libera ori dl Prisacaru. Aici dl Prisacaru, si cei care gandesc ca el, isi dovedesc ignoranta. Proiectul constituional aprobat de Camera Deputatilor pe 9 mai 2017 a inceput in 2006, acum 11 ani, cind in Europa inca nici nu se vantura notiunea de populism asa cum e la moda astazi in presa noastra si cea occidentala.
Dl Prisacaru si cei care gandesc ca el dovedesc chiar si mai multa ingnoranta cind vorbesc despre familia naturala ca despre o institutie ostila copiilor si femeilor. E evident ca nici dl Prisacaru nici comentatorii care scriu ca el nu citesc literatura de specialitate. Cel putin de 2 sau 3 ori pe an AFR a dedicat editii saptaminale speciale ultimelor studii sociologice care dovedesc fara indoiala toxicitatea casatoriilor homosexuale. Ele sunt nocive in primul rind pentru copiii care sunt fortati sa traiasca in ele cit si pentru parteneri. Doar luna trecuta am comentat privind cartea lui Messinger, un autor care simpatizeaza cu miscarea homosexuala, in care el discuta flagelul violentei domestice la homosexuali, cu mult mai ridicat ca in familiile naturale unde exista compatibilitate intre parteneri.
Incercam din nou astazi. Oferim comentatorilor presei din Romania care scriu despre proiectul constitutional cartea No Differences? How Children in Same-Sex Households Fare - Studies from Social Sciences ("Nicio diferenta? Cum de bine traiesc copiii din caminele cu parteneri de acelasi sex"?) Ea a fost publicata in 2014 de Witherspoon Institute. [Detalii: http://www.thepublicdiscourse.com/2016/10/18033/] Ar fi util, in spiritul informarii publicului larg din Romania, ca ziarele si comentatorii sa citeze si aceste studii si date statistice.

Dl Prisacaru da inca un motiv pentru care se impotriveste amendamentului - a devenit un act politic. Demersurile Coalitie, zice el, "sunt politizate cu foarte mult succes". "Pericolul inventat de Coalitie, adauga el, este, pur si simplu, o manipulare politica de manual". Ne intrebam, cind citim astfel de afirmatii ieftine, daca comentatorii isi dau seama ce zic. Caci vorbesc fara a fi in tema. Coalitia, zice dinsul, a "inventat" un "pericol".

Daca comentatorii ar studia Constitutia Romaniei, asa cum au studiat-o juristii care sprijina Coalitia pentru Familie, ar intelege ca in Romania o initiativa constitutionala cetateneasca nu poate merge inainte fara avizul Parlamentului. [In acest sens, AFR va recomanda articolul lui Ana Corina Sacrieru: https://www.juridice.ro/512824/aspecte-juridice-privind-modificarea-art-48-alin-1-din-constitutie.html] Si asta spre deosebire de initiativele constitutionale din alte tari. Constitutia Romaniei este foarte rigida in acest sens si face aproape imposibila revizuirea Constitutiei prin initiativa legislativa cetateneasca. In majoritatea tarilor lumii, guvernele au obligatia sa supuna la referend, ipso facto, un proiect constitutional initiat de cetateni daca el implineste conditii minime: (1) un numar de semnaturi minime valabile; si (2) avizul favorabil al curtii constitutionale din tara respectiva. Romania, insa, e o exceptie anti-democratie. Pe linga cei doi factori intilniti in toata lumea, Romania cere ca oricare amendament sa fie aprobat, in plus, si de ambele camere ale Parlamentului cu o majoritate covarsitoare de voturi. Daca dl Prisacaru ar fi comentat asupra proiectului constituional din aceasta perspectiva, am fi fost de acord cu dinsul si ar fi meritat aplauzele noastre. Politizare revizuirii constitutiei prin initiativa cetateneasca poate fi usor remediata prin eliminarea din Constitutie a articolelor care aloca Parlamentului un rol in initiativele cetatenesti de revizuire a Constitutiei.

Revolutia sexuala scindeaza USR

Revolutia sexuala scindeaza peste tot unde ea este institutionalizata. A divizat chiar si biserica, in special bisericile occidentale. Biserica Anglicana e si ea pe pragul de a fi divizata, la fel ca Biserica Episcopala din America. Revolutia sexuala a divizat politica americana, democratii avind in platforma lor casatoriile homosexuale si avortul, pe cind republicanii casatoria naturala si dreptul la viata al copiilor nenascuti.
Mai devreme in an s-a produs si in Romania prima fracturare politica cauzata de revolutia sexuala, cind PNL era pe cale sa se scindeze din cauza amendamentului constitutional. Ramine de vazut ce se va intimpla la congresul PNL din vara. Iar pe 31 mai, dupa cum se stie deja, Biroul National a Uniunii Salvati Romania, a votat, cu 11 la 8 si 2 abtineri, ca USR sa se opuna, in mod oficial, amendamentului 48. In urma acestui act, pe care noi il sacotim negandit, dl Nicusor Dan a demisionat din functia de Presedinte al USR cit si ca membru al partidului. Dl Dan si-a afirmat pozitia in favoarea amendamentului constitutional si ii apreciem integritatea morala. Privind USR, repetam astazi ce am mai scris cu citeva saptamini in urma: acest partid nu isi are radacinile infipte in traditia romanesca, credinta crestina, ori valorile traditionale ori moral crestine. E un partid de stanga, plamadit dupa chipul si asemanarea partidelor seculare de stanga occidentale. Intelegem ca USR incepe sa isi pozitioneze candidati pentru alegeri la nivel local in diferite orase si municipii din Romania. Sugeram intregii miscari pro-familie si pro-viata din Romania, si tuturor celor 3 milioane de cetateni care au semnat pentru initiativa cetateneasca sa NU voteze candidatii USR la aceste alegeri, ori la alegerile viitoare.

Andrei Plesu

Ne apropiem acum de un subiect mai delicat - miscarea intelectuala conservatoare din Romania si absenta ei mai totala din proiectul constitutional. Intelectualii conservatori din Romania au dovedit timiditate privind articolul 48. Doar dupa 9 mai incepem sa dibuim isi ci colo citiva intelectuali conservatori care fac afirmatii, inca timide, in sprijinul revizuirii Constitutiei. Cita vreme miscarea autentic conservatoare din Romania, adica pro-viata si pro-familie, din 2006 pina 2017, a muncit din greu sa asigure protejarea casatoriei in Constitutie, ei au tacut chitic. E greu de gasit comentarii ori afirmatii publice venite din partea intelectualilor conservatori din Romania dinainte de 2017 in sprijinul protejarii casatoriei in Constitutie ori in apararea Bisericii ori a persoanelor care au muncit de ani de zile, si continua sa mumceasca, zi si noapte, la acest proiect. Acesti intelectuali nu pot fi numiti dcit oportunisti.

Ceea ce aduce in discutie comentariul lui Andrei Plesu facut in ultima saptamina a lunii mai la emisiunea Cooltura. Conform ActiveNews, dinsul sprijina din plin casatoria naturala, dar e si de acord cu "parteneriatul civil". [Articol: http://www.activenews.ro/stiri-social/Andrei-Plesu-mesaj-radical-pentru-homosexuali-%C2%A0Stai-in-statutul-pe-care-l-ai-ales.-Nu-incerca-sa-te-faci-%E2%80%9Emamica-143576#.WSr1iIxbS5E.email] ("Sunt de acord cu parteneriatul civil. Este vorba de solutii de viata pragmatica. Oamenii se imbolnavesc, mor. ... E o diferenta intre casatorie si parteneriat civil") Daca ar fi asa cum zice dl Plesu ar fi bine. Dar din nefericire nu e asa. Intelectualii nu sunt juristi, nici nu gandec cum gandesc juristii ori judecatorii, mai ales cei de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Intelectualii care gandesc ca dl Plesu, bine intentionati, dovedesc si ei ca nu sunt in tema. Ei ignora toxicitatea parteneriatelor civile pentru copii si parteneri, si faptul ca submineaza demnitatea si integritatea casatoriei naturale ca institutie in societate. Motivul principal pentru care pozitia dlui Pleu e gresita, si suntem convinsi ca nici el nici intelectualii care sunt de acord cu el nu il stiu, este ca, dupa Curtea Europeana a Drepturilor Omului si a deciziilor decretate deja de mai multe ori, tarile care instituie parteneriatele civile pentru homosexuali trebuie sa le echivaleze cu casatoria naturala intre persoane de sex opus. In alte cuvinte, statul nu poate diferentia ori discrimina intre familia naturala si parteneriatele homosexuale. Toate drepturile si beneficiile acordate de catre stat casatoriei naturale si familiei naturale trebuie conferite si parteneriatelor homosexuale. Cee ce inseamna, in final si la nivel practic, ca toata truda celor 3 milioane de semnatari, va fi in zadar.

Ce trebuie noi sa facem?

Ce trebuie noi sa facem? Sa stam linistiti. Dar nu nepasatori. Sa ne rugam. Sa stam la carma. Perseverenti, determinati, convinsi ca ceea ce facem e bine pentru noi, copiii nostri, viitorul lor, si viitorul Romaniei. Si chiar al Europei. Romania s-a nascut in familia si casatoria naturala. Fara ele Romania nu ar exista azi si fara ele Romania nu va exista maine. Severa criza demografica si emigrarea masiva a romanilor in strainatate cu care ne confruntam nu ne permit sa ne jucam cu casatoria naturala ca institutie. Nu e vremea sa experimentam cu institutii sociale paralele care vatama copiii si subrezesc familia. Europa occidentala a facut-o si continua sa o faca. Consecintele sunt evidente peste tot si nu sunt bune. Dimpotriva familia si casatoria naturala trebuie sprijinite si intarite. Va incurajam sa ramineti convinsi ca semnaturile voastre nu au fost date in zadar ci pentru o cauza buna. Caci intr-o buna zi istoria ne va cere socoteala pentru pozitiile care le-am avut in vremurile acesta de care depinde chiar supravietuirea noastra ca natiune.

SITUL AFR PORNOGRAFIA RANESTE
Vizitati situl antipornografie AFR www.PornografiaRaneste.ro in numar cit mai mare si deveniti prietenii nostri pe site. De cind a fost lansat la inceputul anului trecut, pe site am postat zeci de articole, studii, materiale video si marturii. Continuati deasemenea sa vizitati si situl antiprostitutie AFR http://www.antiprostitutie.ro/category/stiri/.

VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro

FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim. 

ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro

Alianta Familiilor din Romania
www.alianta-familiilor.ro