OnePeterFive
este încântat să prezinte acest interviu exclusiv, al profesorului Roberto De
Mattei, președintele Fundației Lepanto, cu jurnalistul italian Aldo Maria Valli
- unul dintre jurnaliștii italieni care au contribuit la publicarea mărturiei
lui Vigano, în august 2018. Ca de obicei, profesorul de Mattei ne oferă o
intuiție sinceră și provocatoare, și analiză.
Aldo Maria Valli: Profesore De Mattei, nu trece o zi
fără ca acest pontificat să provoace o nouă confuzie și îndoieli multora
dintre credincioși. Declarația despre alte religii, făcută la Abu Dhabi, a
provocat o mare îngrijorare. Se pare că nu există nicio modalitate de a evita
faptul că e problematică. Cum o interpretați?
Profesorul Roberto De Mattei: Declarația făcută în 4 februarie 2019 la Abu
Dhabi, semnată de Papa Francisc și marele imam al lui Al-Azhar, afirmă că "pluralismul
și diversitatea religiilor, culoarea, sexul, rasa și limba sunt dorite de
Dumnezeu în înțelepciunea Lui, prin care a creat ființe umane". Această
afirmație contrazice învățătura Bisericii, care spune că singura religie
adevărată este religia catolică. De fapt, numai prin credința în Isus Cristos
și în Numele Lui oamenii pot obține mântuirea veșnică (Faptele Apostolilor
4:12).
În 1 martie, în timpul vizitei ad limina a episcopilor din Kazahstan la Roma,
episcopul Athanasius Schneider și-a exprimat perplexitatea față de declarația
Papei Francisc de la Abu Dhabi. Papa i-a răspuns că "diversitatea
religiilor este doar voința permisivă a lui Dumnezeu". Acest răspuns este
înșelător, deoarece pare să recunoască faptul că pluralitatea religiilor este
un rău permis de Dumnezeu, dar nu este voit de El, însă același lucru nu este
adevărat cu privire la diversitatea de sexe și rase, care sunt în mod pozitiv
dorite de Dumnezeu. Atunci când episcopul Schneider și-a exprimat
obiecția, Papa Francisc a recunoscut că fraza "ar putea fi înțeleasă în
mod eronat". Cu toate acestea, Papa nu a corectat niciodată și nici nu a
rectificat afirmația sa și, de fapt, Consiliul Pontifical pentru Dialogul
Interreligios, la cererea Sfântului Părinte, i-a îndrumat pe toți
episcopii să se implice în distribuirea pe scară largă a declarației de la Abu
Dhabi, astfel încât acesta să "devină un obiect de cercetare și de
reflecție în toate școlile, universitățile și institutele de educație și
formare".
Interpretarea care se răspândește astfel este că: pluralitatea religiilor este
un lucru bun, iar nu un rău care este doar tolerat de Dumnezeu. Mi se pare că
aceste contradicții deliberate constituie microcosmosul întregului pontificat
al Papei Bergoglio.
AMV: În calitate de istoric al Biserici, cum ați rezuma ultimii
șase ani ?
RDM: Ca ani de ipocrizie și minciuni. Jorge Mario Bergoglio
a fost ales pentru că el părea a fi un episcop care era "umil și
profund spiritual" (așa l-a salutat Andrea Tornielli în La Stampa),
unul care ”ar reforma și purifica Biserica”. Dar nu s-a întâmplat
nimic din toate astea. Papa nu a îndepărtat cei mai corupți prelați
nici din Curria Romană, nici din eparhii. El a făcut acest lucru numai
atunci când a fost forțat de opinia publică, așa cum a fost cazul
McCarrick. În realitate, Francisc s-a dovedit a fi un papă politic, cel
mai politic papă din ultimul secol. Convingerea sa politică este cea a
peronismului de stânga, care detestă, în principiu, orice formă de inegalitate
și se opune culturii și societății occidentale. Când este transferat în sfera
ecleziastică, Peronismul se alătură teologiei eliberării și
duce la strădania de a impune democratizarea sinodală a Bisericii, ceea
ce o dezbracă de natura ei esențială.
AMV: Summit-ul privind abuzul sexual pare să fi fost deja uitat.
A fost plin de expresii care sunau bine, pe care toată mass-media le-a
trâmbițat, dar nu a dus la nimic nou. Cum considerați, în general, modul în
care Sfântul Scaun abordează această criză?
RDM: Într-un mod clar contradictoriu. Normele anti-abuz, care tocmai au
fost aprobate de Papa Francisc, ocolesc adevărata problemă, și anume
relația dintre tribunalele Bisericii și tribunalele civile, sau privit într-un
sens mai larg, relația dintre Biserică și lume. Biserica are dreptul și
obligația de a investiga și de a-i judeca pe cei acuzați de infracțiuni care
încalcă nu numai legile civile, ci și legile bisericești, stabilite prin legea
canonică. În acest caz, este necesar să se deschidă un proces penal obișnuit,
într-un tribunal al Bisericii, care respectă drepturile fundamentale ale
acuzatului și nu este condiționat de rezultatele niciunui proces civil.
Astăzi, în schimb, în cazul Cardinalului Pell, Vaticanul a declarat că va
deschide un proces canonic, dar mai întâi trebuie să se "aștepte
rezultatul procesului civil de apel". În cazul Cardinalului Barbarin din
Franța, condamnat la șase luni de închisoare cu probațiune și, de asemenea, în
așteptarea unui proces de recurs, nu a existat nici un anunț al unui proces
canonic. Când Cardinalul Luis Francisco Ladaria, prefectul Congregației pentru
Doctrina Credinței, a fost chemat de către judecătorii de la Lyon să depună
mărturie în cauza Barbarin, Vaticanul a invocat imunitate diplomatică, însă nu
a făcut-o pentru Cardinalul Pell. Această politică a standardelor
diferite pentru diferite persoane face parte din climatul de ambiguitate și
duplicitate în care trăim.
AMV: În timpul acestui pontificat, au fost introduse noi
norme pentru viața monahală, în special pentru mănăstiri.Unele comunități
monahale sunt foarte îngrijorate, deoarece consideră aceste noi norme ca fiind
o amenințare pentru viața contemplativă. Împărtășiți această preocupare?
RDM: Da, se pare că există un plan de distrugere a vieții
contemplative. Am apreciat foarte mult articolele pe care le-ați
dedicat acestei teme pe blogul dvs. Constituția privind viața contemplativă a
femeilor, Vultum Dei Quaerere din 29 iunie 2016, și instrucțiunea Cor Orans din
1 aprilie 2018, suprimă orice formă de autonomie juridică și creează
federații și noi organisme birocratice ca "structuri ale
comunității". Obligația de a fi parte din aceste structuri înseamnă
că mănăstirile își pierd, de facto, autonomia, care este dizolvată
într-o masă anonimă de mănăstiri care toate se îndreaptă spre dizolvarea vieții
monahale tradiționale. Modernista "normalizare" a celor
câtorva mănăstiri care încă rezistă revoluției ar fi o consecință
inevitabilă. Suprimarea juridică a vieții contemplative, înspre care ne
îndreptăm, nu înseamnă totuși sfârșitul spiritului contemplativ, care devine
din ce în ce mai puternic (tocmai) ca răspuns la secularizarea Bisericii. Știu
mănăstiri care au reușit să-și asigure independența juridică din partea
Congregației pentru Viața Religioasă și să mențină viața monahală, sprijinind
Biserica în această criză prin rugăciunea lor de mijlocire. Sunt convins că,
așa cum s-a spus odată, rugăciunea mănăstirilor guvernează lumea.
AMV: A șasea aniversare a alegerii papei Bergoglio a trecut,
chiar dacă a fost resimțită puțin mai discret. Am putea avea impresia că chiar
și oamenii care l-au susținut odată încep acum să se distanțeze de el. Este
această impresie greșită?
RDM: Știm că există forțe care vor să distrugă Biserica. Francmasoneria
este una dintre ele. Cu toate acestea, o luptă deschisă împotriva
Bisericii nu este niciodată productivă, deoarece, așa cum scria Tertulian,
sângele martirilor este sămânța creștinilor. Acesta este motivul pentru
care, timp de cel puțin două secole, a fost elaborat de către forțele
anti-creștine un plan pentru a cuceri Biserica din interiorul său.
Știm că în anii 1960, Uniunea Sovietică și regimurile comuniste din
Europa de Est și-au infiltrat mulți oameni în seminarii și universități
catolice. Unii dintre aceștia au urcat pe scara ierarhică și
au devenit episcopi sau chiar cardinali. Dar nu este neapărat nevoie
de o asemenea activitate și complicitate intenționată pentru a contribui la
auto-distrugerea Bisericii. Este posibil, de asemenea, să
devii fără să-ți dai seama un instrument al cuiva care manipulează din afară. În
acest caz, manipulatorii i-au ales pe cei mai potriviți, pe oamenii
care au demonstrat slăbiciune doctrinară și morală, pe aceștia i-au influențat,
i-au condiționat și uneori i-au șantajat. Bărbații Bisericii nu sunt nici
infailibili, nici impecabili, iar Cel Rău așează în mod constant înaintea
lor ispitele pe care Domnul le-a respins (Matei 4: 1-11).
Alegerea lui Jorge Mario Bergoglio a fost condusă de un lobby clerical, în
spatele căruia se poate vedea prezența altor lobby-uri sau forțe puternice. Am
impresia că puterile ecleziastice și puterile din afara Bisericii, care
au lucrat pentru alegerea Papei Bergoglio, nu sunt satisfăcute de rezultatele
pontificatului său. Din punctul lor de vedere, au existat multe cuvinte, dar
prea puține rezultate practice. Cei care îl sponsorizează pe Papa Francisc sunt
gata să renunțe la el dacă schimbarea radicală nu are loc. Se pare că i
se dă o ultimă șansă de a revoluționa Biserica la Sinodul Amazonului în
luna octombrie a acestui an. Se pare că au trimis deja semnale care indică
acest lucru.
AMV: La ce semnale vă referiți?
RDM: La ce s-a întâmplat după summitul privind pedofilia, care a fost un eșec
evident. Marile publicații ale presei internaționale, de la Corriere della Sera
până la El País, nu și-au ascuns dezamăgirea. Mi se pare că anunțul
făcut de Conferința Episcopilor Germani, de către președintele său, Cardinalul
Marx, că vor convoca un sinod local care va lua decizii obligatorii privind
moralitatea sexuală, celibatul preoțesc și reducerea puterii clericale, ar
trebui înțeles ca un ultimatum. Este pentru prima dată când episcopii
germani s-au exprimat cu o asemenea claritate. Ei par să spună că dacă papa nu
”traversează Rubiconul”, ei îl vor traversa singuri. În ambele cazuri ne-am
afla în fața unei schisme declarate.
AMV: Ce consecințe ar avea o astfel de separare?
RDM: O schismă declarată, deși un rău în sine, ar putea fi condusă de
Providența divină spre bine. Binele care ar putea apărea este trezirea multor
oameni care sunt adormiți și înțelegerea faptului că criza nu a început cu
pontificatul Papei Francisc, ci s-a dezvoltat în timp și are rădăcini
doctrinare adânci. Trebuie să avem curajul să revedem ce s-a întâmplat în
ultimii cincizeci de ani în lumina maximei din Evanghelie, că un copac este
judecat după roadele sale (Mt 7: 16-20). Unitatea Bisericii este un bun care
trebuie păstrat, dar nu este un bine absolut. Nu este posibil să unim
ceea ce este contradictoriu, să iubim și adevărul și minciuna, și binele și
răul, în același timp.
AMV: Mulți catolici se simt descurajați și trădați.
Credința noastră ne spune că forțele răului nu vor triumfa și totuși este
dificil să vedem o ieșire din această criză. Omenește privind, se pare că totul
se prăbușește. Cum va ieși Biserica din această criză?
RDM: Biserica nu se teme de dușmanii ei și ea câștigă mereu când luptă
creștinii. În 4 februarie la Abu Dhabi, Papa Francisc a spus că este nevoie de
"demilitarizarea inimii omului". Eu cred, dimpotrivă, că este
nevoie de inimile militarizate și de transformarea lor într-o Acies
Ordinata, la fel ca cea care a protestat în rugăciune, în Piazza San Silvestro
din Roma, în19 februarie, și a confirmat existența unei rezistențe
catolice împotriva auto-distrugerii Bisericii. Există multe alte voci ale
rezistenței care s-au făcut și se fac auzite.
Cred că trebuie să depășim multele neînțelegeri care adesea divid forțele
oamenilor buni. În schimb, trebuie să căutăm o unitate de intenție și de
acțiune între aceste forțe, menținând identitățile noastre legitime diferite.
Vrăjmașii noștri sunt uniți în ura lor față de bine, așa că noi trebuie să ne
unim în iubirea noastră față de bine și adevăr. Dar trebuie să iubim un bine
desăvârșit, un bine care este întreg și fără compromis, pentru că Cel care ne
susține cu iubirea și puterea Lui este infinit de perfect. Ar trebui să ne
punem toată speranța în El și numai în El. De aceea virtutea speranței este cea
pe care ar trebui să o cultivăm cel mai mult, pentru că ne face puternici și
perseverenți în lupta pe care o luptăm.
Acest interviu a fost tradus pentru 1P5 de Giuseppe Pellegrino.
Originalul în limba italiană poate fi găsit la blogul lui Aldo Maria Valli.
Pentru a găsi mai multe articole și podcast-uri ale profesorului De Mattei și
pentru a vă abona la buletinul său de informare despre apărarea civilizației
creștine, accesați https://www.patreon.com/lepantofoundation
Expresia „Trecerea Rubiconului” înseamnă a depăși un punct fără
întoarcere și se referă la traversarea râului de către Iulius Cezar în anul 49
î.Hr., lucru care a fost considerat o declarație de război.