„Dragi
copii, rugați-vă! Rugați-vă în fiecare zi Rozariul, acea ghirlandă de flori
care mă leagă nemijlocit – pe mine, ca Mamă - de durerile, suferințele,
dorințele și speranțele voastre. Apostolii iubirii mele, sunt cu voi prin harul
și iubirea Fiului meu și vă cer rugăciuni. Lumea are atâta nevoie de
rugăciunile voastre, ca sufletele să se convertească. Cu încredere deplină
deschideți-vă inima Fiului meu și El va înscrie în ele rezumatul cuvintelor
Sale, adică Iubirea. Trăiți într-o legătură neîntreruptă cu Inima Preasfântă a
Fiului meu. Copiii mei, ca Mamă vă spun că a sosit timpul să îngenuncheați
înaintea Fiului meu, să Îl recunoașteți ca pe Dumnezeul vostru, centrul vieții
voastre. Oferiți-I ca daruri ceea ce El iubește cel mai mult: iubire față de
aproapele, îndurare și inimi curate. Apostolii iubirii mele, mulți dintre
copiii mei încă nu Îl recunosc pe Fiul meu ca pe Dumnezeul lor, încă nu au
cunoscut iubirea Lui. Dar voi, cu rugăciunea rostită de o inimă curată și
deschisă, cu darurile pe care le oferiți Fiului meu, veți face să se deschidă
și inimile cele mai dure. Apostolii iubirii mele, valoarea rugăciunii rostite
din inimă, a rugăciunii puternice, pline de iubire, schimbă lumea. De aceea,
copiii mei: rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă! Eu sunt cu voi. Vă
mulțumesc. ”
Sursa: https://www.medjugorje.ws/