Iată semnul cerut si primit de preot si
textul scrisorii lui catre Francisc
Un preot capucin îl acuză pe Papa Francisc
că produce haos în Biserică, iar Conferința Episcopilor din SUA îl pune imediat
pe liber.
Părintele Thomas Weinandy, O.F.M., Cap., este ultimul exemplu de
preot curajos, care să își exprime public îngrijorarea față de direcția pe care
Papa Francisc încearcă să o impună în Biserică.
La 1 noiembrie a.c., Părintele a dat publicității o scrisoare pe
care i-a trimis-o Papei Francisc la 31 iulie a.c. Potrivit Arhiepiscopului
Giovanni Angelo Becciu, Secretar Adjunct de Stat, scrisoarea i-a fost înmânată
Suveranului Pontif.
În vârstă de 71 de ani, Părintele Weinandy este membru al Comisiei
Teologice Internaționale de pe lângă Congregația pentru Doctrina Credinței. În
perioada 2005-2013, acesta a ocupat postul de Director Executiv al
Secretariatului pentru Doctrină al Conferinței Episcopilor din Statele Unite,
iar mai apoi cea de consultant al aceluiași secretariat. În plus, Părintele
Weinandy a predat la numeroase universități renumite, ca Universitatea
Pontificală Gregoriană și Universitatea Oxford.
Hotărârea sa de a-i scrie Papei Francisc nu a fost una pripită, ci
ea a fost luată după multă rugăciune și confirmată printr-un semn ceresc. Iată,
în cuvintele Pr. Weinandy, cele întâmplate în timpul șederii sale la Roma din
primăvara acestui an:
La unu și un sfert dimineața m-am trezit și am ieșit afară pentru
scurtă vreme. Când m-am întors în cameră, I-am spus Domnului: “Dacă vrei să
scriu ceva, trebuie să-mi dai un semn clar. Iată cum trebuie să arate acest
semn. Mâine dimineață, mă duc să mă rog la Santa Maria Maggiore, iar de acolo voi
merge la Sf. Ioan Lateran. După aceea, mă voi întoarce la Sf. Petru și voi lua
prânzul cu un prieten seminarist. În acest interval de timp, trebuie să mă
întâlnesc cu o persoană pe care o cunosc și pe care nu am văzut-o de foarte
multă vreme, pe care nu m-aș aștepta nicidecum s-o întâlnesc acum la Roma.
Persoana respectivă să nu fie din Statele Unite, Canada sau Marea Britanie. În
plus, în timpul conversației pe care o vom avea, persoana respectivă trebuie
să-mi spună: ’Să continui să scrii bine’.”
Dimineața următoare, am făcut toate cele menționate mai sus și, la
vremea la care m-am întâlnit cu prietenul meu seminarist ca să luăm masa de
prânz, nu mă mai gândeam la cele pe care I Le cerusem Domnului în noaptea
precedentă.
Dar, către sfârșitul mesei, printre două mașini parcate a apărut
un arhiepiscop, direct în fața mesei noastre (ședeam afară). Nu-l văzusem de
mai bine de douăzeci de ani, cu mult timp înainte de a ajunge arhiepiscop.
Ne-am recunoscut imediat. Ceea ce a făcut ca apariția lui să fie și mai neobișnuită
a fost faptul că, datorită circumstanțelor sale personale recente, nu m-aș fi
așteptat nicidecum să-l întâlnesc la Roma, sau oriunde altundeva în afară de
arhidieceza sa (arhiepiscopul nu provenea din niciuna din țările mai sus
menționate). L-am prezentat prietenului meu seminarist. I-a spus prietenului
meu că nu ne-am mai văzut de multă vreme și că, la vremea respectivă, tocmai
terminase de citit cartea mea despre imutabilitatea lui Dumnezeu și a
Întrupării. I-a spus prietenului meu că aceasta este o carte excelentă, care
l-a ajutat să înțeleagă subiectul, și că prietenul meu ar face bine să o
citească. După care, întorcându-se spre mine, mi-a spus: “Să continui să scrii
bine.”
Nu mi-a venit să cred că s-a întâmplat una ca asta, în doar câteva
minute. Dar nu mai aveam nicio îndoială că Iisus a vrut să scriu ceva. De
asemenea, cred că este semnificativ faptul că Iisus s-a folosit de un
arhiepiscop. Am considerat acest lucru un mandat apostolic.
Înainte de a reproduce textul integral al scrisorii, să mai
menționăm și faptul că în aceeași zi cu publicarea scrisorii, reprezentanți ai
Conferinței Episcopale din Statele Unite i-au cerut Părintelui Weinandy să-și
înainteze demisia din postul de consultant al Secretariatului pentru Doctrină,
solicitare pe care Părintele a onorat-o prompt.
Sanctitatea Voastră,
[Vă] scriu această
scrisoare, animat de iubire pentru Biserică și de respect pentru oficiul
Vostru.
Sunteți Vicarul lui Christos
pe pământ, păstorul turmei sale, succesorul Sf. Petru și, astfel, piatra pe
care Christos își va zidi Biserica. Toți catolicii, atât clerul, cât și laicii,
trebuie să Vă acorde loialitate filială și ascultare întemeiată pe adevăr.
Biserica Vi se adresează într-un spirit de credință, cu speranța că o veți
călăuzi cu iubire.
Dar, Sanctitatea Voastră, pontificatul Vostru pare să fie
marcat de confuzie cronică. Lumina credinței, speranței și
iubirii nu este absentă, însă ea este deseori eclipsată de ambiguitatea
cuvintelor și faptelor Voastre. Lucru care le provoacă
credincioșilor un disconfort crescând. Le subminează capacitatea de a iubi, de
a se bucura și [de a trăi în] pace [sufletească]. Permiteți-mi să dau, pe
scurt, câteva exemple.
În
primul rând, disputatul capitol 8 al “Amoris laetitia”. Nu este nevoie să Vă
împărtășesc propriile mele îngrijorări cu privire la conținutul acestuia. Au
făcut-o deja alții – nu doar teologi, ci și cardinali și episcopi.
Sursa
principală a îngrijorării este modul în care predați. În “Amoris laetitia”,
directivele Voastre par uneori a fi ambigue în mod deliberat,
pretându-se astfel atât la o interpretare tradițională a învățăturii catolice
despre căsătorie și divorț, cât și la una care ar putea sugera o schimbare a
acestei învățături. După cum remarcați cu înțelepciune, păstorii trebuie să
însoțească și să le dea curaj persoanelor aflate în căsătorii iregulare; dar
persistă ambiguitatea despre ceea ce înseamnă, defapt, “însoțirea”. A preda cu o astfel de lipsă de
claritate aparent intenționată, presupune, inevitabil, riscul de a păcătui
împotriva Duhului Sfânt, Duhul adevărului. Duhul Sfânt i-a fost dat Bisericii
și, în special, Vouă, pentru a îndepărta eroarea, și nu pentru a o întreține. În
plus, nu poate exista iubire
autentică decât acolo unde există adevăr, căci adevărul este
lumina care eliberează femeile și bărbații de orbirea păcatului, de o
întunecime care ucide viața sufletului. Dar, se pare că Voi îi certați și îi
chiar luați în derâdere pe cei care interpretează capitolul 8 al “Amoris
laetitia” în conformitate cu tradiția Bisericii, numindu-i farisei care aruncă
cu pietre și care sunt întruchiparea unui rigorism nemilostiv. O astfel de calomnie este
străină de natura ministeriului petrin. În mod regretabil,
unii dintre sfetnicii Voștri par să se dedea la gesturi similare. Un astfel de comportament dă
impresia că vederile Voastre nu pot face față unei examinări teologice critice
și, prin urmare, trebuie susținute prin atacuri la persoană.
În
al doilea rând, mult prea des, comportamentul Vostru pare să
minimalizeze importanța doctrinei Bisericii. În repetate
rânduri, înfățișați doctrina ca moartă, academică și ruptă de grijile pastorale
ale vieții de zi cu zi. Criticii Voștri au fost acuzați, în propriile Voastre
cuvinte, că ar face din doctrină o ideologie. Dar tocmai doctrina creștină –
inclusiv distincțiile subtile în ceea ce privește articole centrale ale
credinței ca natura trinitariană a lui Dumnezeu; natura și scopul Bisericii;
Întruparea; Răscumpărarea; și sacramentele – este cea care îi eliberează pe
oameni de ideologiile lumești și garantează că,
într-adevăr, aceștia predică și predau Evanghelia autentică și dătătoare de
viață. Cei care minimalizează
doctrinele Bisericii se separă de Iisus, autorul adevărului. În consecință,
ceea ce aceștia posedă, și nu pot poseda altceva, este o ideologie – una care
se conformează lumii păcatului și morții.
În
al treilea rând, catolicii credincioși nu pot fi
decât tulburați de alegerea Voastră a unor episcopi, oameni
care nu numai că par a fi receptivi față de cei care nutresc opinii contrare
credinței catolice, ci îi chiar sprijină și le iau apărarea. Ceea ce îi
scandalizează pe credincioși, și chiar pe unii episcopi, nu este doar faptul că
ați numit astfel de oameni ca păstori ai Bisericii, ci și faptul că și Voi
păreți a păstra tăcerea în privința învățăturilor și practicilor lor pastorale.
Acest lucru slăbește zelul multor femei și bărbați care, vreme îndelungată, au
susținut și apărat viguros învățătura catolică, punându-și la risc reputația și
confortul. În consecință, mulți credincioși, care
întruchipează “sensus fidelium”, își pierd încrederea în păstorul lor suprem.
În
al patrulea rând, Biserica este un singur trup, Trupul Mistic al lui Christos,
iar Domnul Însuși V-a înscărcinat
să-i promovați și să-i întăriți unitatea. Dar, adesea, faptele și cuvintele
Voastre par a fi menite să realizeze efectul contrar.
Încurajarea unei forme de “sinodalitate” care permite și promovează în Biserică
diverse opțiuni doctrinare și morale nu poate decât să ducă la și mai multă
confuzie teologică și pastorală. O astfel de sinodalitate este
neînțeleaptă și, în practică, acționează împotriva unității colegiale dintre
episcopi.
Sfinte
Părinte, ajung astfel la ultima mea problemă. Ați vorbit adesea despre nevoia
de transparență în Biserică. I-ați încurajat deseori pe toți, mai ales la
ultimele două sinoade, în special pe episcopi, să-și exprime opiniile și să nu
le fie frică de ceea ce ar putea gândi Papa. Dar ați observat că majoritatea
episcopilor de pe întreg cuprinsul lumii sunt deosebit de tăcuți? De
ce? Episcopii sunt oameni care învață repede, și ceea ce mulți dintre ei au
învățat în pontificatul Vostru nu este că sunteți receptiv la critică, ci că o
detestați. Mulți episcopi tac, deoarece vor să Vă fie loiali,
și astfel nu exprimă – cel puțin nu în public; în privat, lucrurile arată cu
totul altfel – îngrijorările ridicate de pontificatul Vostru. Mulți se tem că,
dacă ar spune ceea ce cred, ar fi marginalizați, sau mai rău.
Mi-am
pus deseori întrebarea: “De ce lasă Iisus să se
întâmple toate aceste lucruri?” Singurul răspuns care îmi
vine în minte este că Iisus vrea să lase să se vadă
cât de slabă este credința multora din Biserică, chiar și cea a multor episcopi.
Culmea ironiei, pontificatul Vostru le-a dat
celor care nutresc opinii teologice și pastorale dăunătoare licența și
încrederea de a ieși la lumină și de a-și expune întunecimea pe care, până
acum, o țineau ascunsă. Recunoscând această întunecime,
Biserica va trebui să se reînnoiască cu smerenie, și să continue să crească în
sfințenie.
Sfinte
Părinte, mă rog mereu pentru Voi și voi continua să o fac. Fie ca Duhul Sfânt
să Vă călăuzească la lumina adevărului și la viața de iubire, astfel încât să
risipiți întunericul care ascunde acum frumusețea Bisericii lui Iisus.
Al
Vostru sincer, în Christos,
Thomas
G. Weinandy, O.F.M., Cap.
31
iulie 2017
de
sărbătoarea Sf. Ignațiu de Loyola
