Mesaj
Ceresc de la Isus, 3 august 2017
Medjugorje,
Capela Adoraţiei, orele 15:15, după rugăciunea Rozarului Îndurării Divine
Draga
Mea copilă mult iubită, sunt bucuros că eşti din nou prezentă la Medjugorje, în
acest loc Binecuvântat de prezenţa Mamei Mele dragi.
Tu
ştii, ţi-am mai transmis, că încet se termină timpul de har şi foarte curând
Mama Mea cea dragă va pleca de la Medugorje, cu inima plină de durere, foarte rănită
şi scârbită de răutăţile oamenilor, de mulţimea păcatelor, de nerecunoştinţa oamenilor
faţă de iubirea, bunătatea şi marea îndurare a Tatălui Ceresc, a Sfintei Treimi.
Oamenii
nu vor să ia în considerare mesajele, nu vor să se convertească pe deplin, în ciuda
tuturor sacrificiilor făcute şi a harurilor primite.
Acum,
pe ultima sută de metri, cel rău şi viclean este foarte turbat şi hotărât să distrugă
şi să tragă în fundul iadului cât mai multe suflete…
După
ce Mama Mea va pleca de la Medugorje, aşa cum ştii, va lăsa un Semn Miraculos
care va putea fi văzut de întreaga lume şi, foarte curând, va avea loc şi Marele
Avertisment, un Mare Dar Dumnezeiesc, însă, din păcate, foarte mulţi îşi vor pierde
sufletele din cauza stării lor sufleteşti întunecate.
Cel
rău este şi el pregătit de acest eveniment şi va încerca prin toate modalităţile
posibile să deruteze lumea ca să pară ceva ireal şi, din păcate, pe foarte mulţi
va reuşi să-i păcălească. Foarte puţine suflete se vor căi sincer şi se vor converti
cu adevărat pe deplin…din păcate.
Te
rog, transmite mesajele prin toate modalităţile posibile.
Avertizează
oamenii şi îndrumă-i către credinţă, pocăinţă, îndurare, iubire, umilinţă…Să facă
pace cu oamenii şi cu Dumnezeu! ACUM!!!
Avertizează
oamenii despre evenimentele dramatice care îi aşteaptă pe toţi cei răi şi falşi.
Rugaţi-vă,
rugaţi-vă, rugaţi-vă ca să pot salva de la osânda veşnică cât mai multe suflete
cu putinţă.
Momentan
îţi transmit doar atât.
Fii
binecuvântată draga Mea copilă.
Te
iubesc, vă iubesc pe toţi.
Isus, Regele Universului
Mesaj
Ceresc de la Isus, 5 august 2017.
Medugorje,
Capela Adoraţiei, orele 14:35
Draga
Mea copilă mult iubită, îţi mulţumesc că eşti din nou prezentă aici cu Mine în faţa
Sfântului Sacrament.
Îţi
mulţumesc pentru încrederea ta şi pentru că eşti deschisă şi hotărâtă să îndeplineşti
doar vointa Mea.
Nu
uita că Eu sunt mereu cu tine ca să te îndrum, să te călăuzesc şi să te povăţuiesc
pentru a fi o lumină vie în această lume întunecată, dominată de forţele întunecate
ale celui rău.
Vă
mai desparte doar un pas de evenimentele dramatice prin care va trece întreaga omenire.
După
cum ţi-am mai transmis, va avea loc foarte curând Marele Avertisment – Iluminarea Conştiinţei, iar apoi, vor urma una
după alta evenimentele dramatice, unele foarte drastice. Aşa cum ţi-am mai transmis
şi v-a avertizat şi Mama Mea dragă, toţi cei care nu se convertesc ACUM, nu o vor mai putea face, pentru că
nu vor mai avea timp…
După
ce Mama Mea va pleca de la Medugorje, va avea loc foarte curând acest Eveniment
– Iluminarea Conştiinţei, iar apoi, vor începe să se desfăşoare peste tot în lume
conflicte între naţiuni, catastrofe naturale, iar imigranţii vor începe să facă
prăpăd peste tot în lume; vor incendia, vor tâlhări şi distruge magazinele, vor
intra şi vor ocupa în mod abuziv locuinţele oamenilor, vor comite păcate groaznice
şi-i vor ucide pe foarte mulţi creştini.
Toţi
creştinii care vor muri într-un mod barbar vor fi răsplătiţi în Cer şi vor deveni
Martiri. Din păcate, toate aceste evenimente se vor întâmpla tot din cauza oamenilor,
care nu vor să audă de Tatăl Ceresc, nu o respectă şi nu o acceptă pe Mama Mea,
iar pe Mine Mă batjocoresc chiar şi în sânul Bisericii.
Însă, Tatăl Ceresc, fiind un Tată Bun şi Milostiv
şi datorită
rugăciunilor, jertfelor celor buni şi drepţi, aceste evenimente dramatice care
sunt pe cale să se înfăptuiască nu vor dura mai mult de 8 luni. Dar va fi
prăpăd!!!
V-am
tot avertizat de nenumărate ori, v-am implorat să faceţi pace cu Mine şi cu
Tatăl Ceresc, v-am cerut să o iubiţi şi să o respectaţi pe Mama Mea, v-am rugat
să ascultaţi mesajele cereşti, să vă deschideţi inimile către haruri pe deplin,
să vă iubiţi…dar din păcate, foarte puţine suflete s-au dăruit în întregime Tatălui
Ceresc, M-au acceptat ca Domn şi Mântuitor, dorind să ajungă în Rai…
Pe
foarte multe suflete cel rău şi viclean a reuşit să le păcălească, să le
seducă, să le domine…şi în final să le distrugă…
Noi
nu mai putem face nimic dacă oamenii nu vor să se convertească şi continuă să trăiască
în păcate, fără Dumnezeu.
Fiecare
om are liber arbitru şi poate decide singur ce vrea să aleagă…ce cale vrea să urmeze
aici pe pământ…
Vă rog să vă rugaţi şi să postiţi pentru toţi
aceia care încă nu au cunoscut Iubirea Divină. Fiţi exemple în iubire,
bunătate, iertare, umilinţă şi faceţi multe fapte bune.
Îţi
voi mai transmite. Momentan atât.
Te
rog, transmite toate mesajele şi avertizează-i pe oameni.
Cine
vrea să creadă, va crede, cine nu,...este strict problema lui.
Tu
îndeplineşte-ţi datoria şi misiunea care ţi-a fost încredinţată.
Fii
binecuvantată draga Mea copilă.
Vă
iubesc şi vă binecuvântez pe toţi.
Isus, Regele şi Salvatorul
vostru.