Urmaşii lui Ana şi Caiafa îl invită pe Falsul Profet în
România.
Episcopii catolici din România, reuniți
la Oradea în perioada 26-28 septembrie, îl invită pe Papa Francisc să viziteze
țara noastră, a anunțat miercuri, într-un comunicat, Conferința Episcopilor din
România (CER).
„Exprimând
dorința legitimă a creștinilor catolici din România, și nu numai a lor,
episcopii catolici din țara noastră au decis să îl invite pe Sfântul Părinte
Papa Francisc să viziteze România. Venirea Papei în țara noastră va putea fi,
fără îndoială, o mărturie a grijii părintești a Urmașului Sfântului Petru
pentru binele poporului nostru, care poartă Roma în nume și latinitatea în
spirit”, se precizează în comunicat.
Cei
18 episcopi catolici de ambele rituri din România, romano-catolici și
greco-catolici, s-au reunit la Oradea, în perioada 26-28 septembrie, în
sesiunea plenară de toamnă a Conferinței Episcopilor catolici din România
(CER).
Invitația
adresată Papei Francisc de a vizita România, analiza diferitelor aspecte ale
vieții bisericești și indicarea unor inițiative comune ale Bisericii locale —
inclusiv în contextul încheierii Anului Sfânt al Milostivirii — sunt câteva
dintre subiectele care s-au aflat în centrul discuțiilor episcopilor catolici.
Lucrările
au fost găzduite de Episcopia Romano-Catolică de Oradea. La deschidere a
participat și nunțiul apostolic în România, Miguel Maury Buendia, care a
transmis mulțumirile pentru colecta făcută, la inițiativa Papei Francisc,
pentru Ucraina.
În
plenul lucrărilor, episcopii au discutat și despre Olimpiada națională de
religie catolică, ce va fi organizată la Timișoara, în 2017, subliniind, de
asemenea, și necesitatea unei coordonări naționale a educației catolice.
Episcopii
catolici au dat, totodată, o declarație cu privire la alegerile parlamentare
din 11 decembrie 2016, în care îi îndeamnă pe credincioșii catolici și pe toți
oamenii de bună credință să participe la vot deoarece 'cetățenii catolici au
datoria morală de a-și exercita cu responsabilitate drepturile cetățenești și
de a participa la viața politică'.
Punând
în practică faptele de milostenie, episcopii au vizitat centrul diecezan
Caritas și Căminul de bătrâni 'Sfânta Elisabeta', dar și Cetatea Oradiei, unde
s-au rugat pe pragul primei catedrale catolice ridicate de Sfântul Ladislau, în
urmă cu aproape o mie de ani, vestigii recent descoperite de arheologi în acest
areal și au celebrat Sfânta Liturghie în biserica din cetate. În ultima zi au
celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în rit greco-catolic în biserica
seminarului din Oradea.
S-a
stabilit ca următoarea sesiune ordinară a Conferinței Episcopilor catolici din
România să se desfășoare la Cluj-Napoca, la sediul Episcopiei Greco-Catolice
Cluj-Gherla, în perioada 3-5 mai 2017.
AGERPRES/(AS-autor:
Eugenia Pașca, editor: Diana Dumitru, editor online: Irina Giurgiu)