mesajul

miercuri, 12 iulie 2017

Mesajele Domnului Isus si al Tatalui Ceresc din 8 si 9 mai 2017 prin Maria Julianna

8 mai 2017. Acasă, în ora îndurării, Domnul Isus spune...
Dragii Mei copii! Acestea sunt ultimele ocazii în care vă vorbesc. Timpul este scurt. În curând va izbucni prigoana şi războiul nuclear şi doar foarte puţini vor supravieţui. Pe copiii Mei îi voi adăposti în siguranţă, fiindcă Eu sunt mai puternic decât armele distrugătoare: Eu sunt Atotputernic. Încredeţi-vă în Mine! Pe mulţi îi voi lua în Împărăţia Mea, cei care şi-au împlinit slujirea aici pe Pământ. Iar cei pe care i-am ales să Mă slujească în fraţii lor şi vestind Evanghelia şi în noua lume, pe aceia îi răpesc şi la timpul potrivit îi aşez înapoi.
Copiii Mei! Acum încă sunteţi înainte de toate cele care în curând vor urma, de aceea vă cer ca încă de pe acum să vă rugaţi pentru prigonitorii voştri pentru ca să se convertească. Cereţi asupra voastră şi asupra altora harul de a Mă alege pe Mine şi de a vă salva de la osânda veşnică înainte ca sufletul să părăsească trupul vostru.
Micuţii Mei! Calamităţile naturale ce se desfăşoară în lume sunt semne ale sentinţei Mele pline de mâhnire care se prăvăleşte asupra lumii din cauza păcatelor care sunt mai grave şi mai multe decât cele de pe vremea Sodomei şi a Gomorei sau a Babilonului. Această lume se distruge pentru că singură se condamnă şi face totul ca să se autodistrugă. Într-un război nimeni niciodată nu poate fi învingător. În cazul acesta se poate vorbi doar de perdanţi. Dar cel mai mare bai este atunci când sufletul se osândeşte şi niciodată nu se mai poate converti, a pierdut pentru totdeauna Izvorul Vieţii, pe Dumnezeu, Cel care l-a creeat. Rugaţi-vă pentru oamenii care în curând vor muri în masă, ca  măcar în ultima clipă, când voi apărea înaintea lor în lumina Mea de slavă şi-i voi întreba dacă Mă acceptă ca Răscumpărător al lor, să decidă lângă Mine. Această ultimă şansă o dau aproape la toată lumea, în afară de cei cărora au primit-o de mai multe ori în timpul vieţii însă întotdeauna au respins-o. Ei sunt aceia care Îl blasfemiază pe Duhul Sfânt, adică, se împotrivesc adevărului cunoscut (adevăr pe care îl cunosc bine, dar se luptă împotriva lui– n tr.), aşadar îi apasă un păcat veşnic. Dar toate acele suflete care au primit puţin, vor da seamă de puţin, de aceea le mai dau o ultimă ocazie de a decide lângă Mine, dacă aşa vor.
Copiii Mei! Staţi acum în faţa unui mare foc ce va cuprinde întreaga lume. Veţi lăsa aici totul, chiar şi trupul vostru. Veţi duce cu voi doar faptele voastre de aceea vă spun din nou: acceptaţi jertfe pentru mântuirea sufletelor şi rugaţi-vă pentru voi şi pentru toată lumea.
Întărire din Sfânta Scriptură: Lc 1, 45: “Fericită este cea care a crezut cele spuse ei de Domnul.”

Sursa: http://jezusuzenete.hu/2017-majus-2-itthon-az-ur-jezus/


9 mai 2017. Acasă, Tatăl Ceresc vorbeşte ...

„Dragii Mei copilaşi! V-am dat un mare dar: pe Sfântul Meu Fiu, care s-a pogorât din Ceruri, din uriaşa slavă strălucitoare a Preasfintei Treimi, ca să ia asupra Sa păcatele întregii omeniri şi să plătească pe cruce îndestularea. Toate acestea nu le-a făcut pentru Mine, ca să Mă împac prin El cu neamul omenesc, ci am făcut-o din cauza dreptăţii, deoarece păcatul întotdeauna va merita pedeapsă şi dreptatea Dumnezeiască trebuie întotdeauna să rămână în vigoare.

Dragii Mei copii! Aşa este şi acum şi aşa va rămâne până la sfârşitul lumii, până ce va trăi omul pe pământ. Acum vă vorbesc despre păcat. Să nu credeţi că vă puteţi ascunde din faţa lui Dumnezeu! Eu văd toate gândurile voastre, cuvintele faptele şi întreaga voastră viaţă. În faţa Mea nimeni nu se poate ascunde. Există o lege pe care am creeat-o şi anume dreptatea Mea. Ca să înţelegeţi mai bine: fiecare păcat strigă după pedeapsă. Să nu cumva cineva să creadă că, chiar şi pentru cel mai mic păcat, va scăpa fără pedeapsă. De aceea Sfântul Meu Fiu v-a învăţat aşa: fiţi sfinţi pentru că şi Eu sfânt sunt. Doar faptele sfinţeniei vieţii nu cad sub judecată. În faţa Mea, omul e ca şi o carte deschisă. Îi văd orice gând, cuvânt, faptă şi care, la sfârşitul vieţii, înainte ca sufletul să părăsescă acest sac de ţărână, i-o arăt fiecăruia. Se va derula totul ca un film, pe care sufletul îl vede deja cu ochii lui Dumnezeu şi astfel ştie precis ce merită. După ce şi-a văzut viaţa, el însuşi porneşte către locul pe care şi l-a ales prin viaţa trăită pe pământ. Se întâmplă automat. Aceasta poate fi modificat doar prin rugăciune, dacă vă rugaţi pentru un păcătos. Atunci Mă îndur de el, îl smulg de sub puterea legiunilor celui rău care îl conduc spre scaunul de judecată cu speranţa că îi pot acapara sufletul ca să-l ducă în iad. Dar dacă pentru acest suflet se spune rugăciune, atunci Sfântul Meu Fiu se apleacă spre el şi, odată cu apropierea lui, hoardele duhurilor necurate sunt alungate şi sufletul se mântuieşte. Fericit, acel suflet.  Îi va fi recunoscător şi va porni spre focul purificator ca să se cureţe şi astfel să poată intra în slava Mea Dumnezeiască. La Fatima, Maica voastră a spus: „ Se pierd multe suflete fiindcă nu este cine să se roage pentru ele.” Sfântul Meu Fiu v-a cerut un  singur lucru: să vă rugaţi neîncetat. Este foarte important deoarece în rugăciune sufletul se găseşte într-un dialog cu Dumnezeu. În rugăciunile sale dă dovadă de credinţa sa, îşi prezintă nevoile, dă mulţumire şi-L slăveşte pe Dumnezeu. Acele suflete care trăiesc în sfinţenia vieţii şi moartea îi surprinde într-o asemenea stare, acelea vor veni automat la Mine în Rai. Ele primesc de la Mine o haină albă strălucitoare precum şi coroana vieţii veşnice. Ele sunt imaginea Fiului Meu şi privesc la ele ca la iubitul Meu Fiu. Le scald în sfânta lumină a slavei Mele şi Mă vor slăvi neîncetat cu bucurie, fiindu-Mi recunoscători pentru tot. Despre ei a spus Isus: trăiesc în Paradis ca îngerii. Cea de-a treia categorie; atunci când omul, în clipa morţii, îşi vede viaţa pe care a trăit-o toată sau doar către sfârşitul vieţii, în slujba puterilor întunericului, nu îşi mai poate schimba soarta. Stă singur, nu are fraţi care să se roage pentru el, pe care să se bazeze, nici nu îl vede pe Isus, Eliberatorul şi, întrucât nu a avut nici o faptă bună şi nu a fost milostiv cu nimeni, porneşte spre locul pe care îl merită: în intunericul veşnic, în iadul suferinţei. Pentru veşnicie i se ia posibilitatea de a vedea slava dumnezeiască, iubirea şi bunătatea Lui. Pentru aceste suflete plânge Isus, Iubitul Meu Fiu, cu lacrimi de sânge, atunci când îi vede că se pierd, pentru care Preacumpul Său Sânge a curs în zadar pe cruce. Vă spun din nou: împărţiţi-vă întregul timp în aşa fel încât întotdeauna să aveţi timp pentru rugăciune, măcar câte o scurtă invocaţie, sau o rugăciune scurtă la intenţia Sfintei Treimi, care este de fapt mântuirea sufletelor. Ţelul suprem şi raţiunea vieţii voastre să fie mântuirea propriului suflet şi înălţarea altor suflete. Vai acelui om care trăieşte în păcat şi-i ademeneşte şi pe alţii la păcat, mai ales pe cei mici – aceştia să se aştepte la o pedeapsă deosebită. Dar cel care face şi cel mai mic bine din iubire pentru Dumnezeu şi aproapele – primeşte o răsplată mare. Viaţa pe pământ este scurtă, însă este destul de lungă încât omul să câştige recompensa fericirii veşnice. Pentru scurta voastră slujire, vă recompensez în Rai cu viaţa veşnică, dacă Îmi rămâneţi loiali până la moarte. Doar iubirea contează. În toate faptele voastre doar aceasta este importantă, întrucât fiecare gând al vostru, cuvinte, fapte, rugăciuni, sunt plăcute înaintea Mea şi câştigă bunăvoinţa Mea, în măsura în care se găseşte în ele iubire şi credinţă. Cereţi de la Mine harul de a avea până la capăt credinţă în Mine nădejde şi iubire! Niciodată nu permiteţi ca nădejdea şi seninătatea să vă părăsească sufletul! Niciodată să nu vă fie teamă de nimeni şi nimic întrucât frica este de la satana! Agăţaţi-vă cu putere în harul Meu, de mâna Fiului Meu pe care vi L-am dat şi care a devenit Om pentru a avea curajul să vă apropiaţi de El şi să vă răscumpere. Cereţi de la Mine, în numele Fiului Meu, ca să rămâneţi până la moarte în sfinţenia vieţii evanghelice şi să împliniţi pe deplin planul sfânt al Sfântului Meu Fiu ce vă este destinat dintru veşnicie. Şi atunci veţi fi fericiţi încă aici pe Pământ, iar în Cer, vă voi recompensa cu o fericire veşnică ce depăşeşte orice închipuire. Vă binecuvântez cu iubirea Mea nemărginită, cu bincuvântare întăritoare, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Întărire din Sfânta Scriptură: Mc 9,7: „...şi s-a auzit un glas dintre nori: acesta este Fiul Meu preaiubit, pe El să-L ascultaţi!”

Sursa: http://jezusuzenete.hu/2017-majus-9-itthon-a-mennyei-atya/

marți, 11 iulie 2017

MESAJUL DAT DE CĂTRE DOMNUL NOSTRU ISUS LUI WILLIAM COSTELLIA LA 7 IULIE 2017

Domnul Isus Cristos calare pe calul Sau alb

Data de 7.7.17 este cea mai semnificativă; Este un semn al sfârșitului lumii - voi trimite pe cei Patru Călăreți ai Apocalipsei pentru a curăța lumea de nelegiuirea ei - voi salva Biserica Mea, care s-a dat pe sine, ca o prostituată; a băut sângele martirilor și va trăda Corpul Mistic – Se umple paharul, clepsidra se scurge; Acum veţi culege ceea ce aţi semănat - Un transportator de aeronave (portavion) va fi lovit de o rachetă - Lumea curând va fi vizitată de un asteroid - Barajul din S.U.A. se va surpa - Francmasonii vor înfăşca Barca lui Petru.

WILLIAM: Văd Crucea Alba pe cer și îl văd pe Isus pe un cal alb care se îndreaptă spre mine - în spatele Crucii  sunt fulgere puternice. Văd că planetele și soarele aruncă fulgere de foc spre Pământ. În spatele lui Isus, îi văd pe cei Patru Călăreți ai Apocalipsei și în spatele lor mii de Îngeri cu săbii, îmbrăcați ca soldaţi medievali.
Ingerul  Exterminatus (probabil, Îngerul morţii – n.tr.) este alături de Domnul Nostru – ţine în mână o seceră, gata să recolteze. Isus este îmbrăcat în armură - așa cum a făcut Papa Iuliu, ca Papă soldat.
Domnul Isus este aproape de casa mea și o scară se aşterne înaintea lui Isus, în timp ce El descalecă de pe calul frumos - scara este alcătuită din nori. Isus înmânează sabia Lui Sfântului Mihail. Isus, sub armura Sa, mai este îmbrăcat în alb. Își deschide brațele, zâmbește și mă întâmpină:

DOMNUL NOSTRU: "Te salut, fiul Meu binecuvântat - Îngerul Meu al Iubirii Divine! Vin să vorbesc cu tine și cu ai Mei copii, deoarece evenimentele profetice sunt pe cale să se miște rapid pe Pământ".

„Ți-am spus mai devreme în această dimineață că Voi veni din nou astăzi, deoarece această dată este cea mai semnificativă pentru omenire - 7.7.17. Ce înseamnă asta? Vă spun foarte solemn, este un semn că sfârșitul acestei lumi, așa cum o știţi, este aproape și că o Nouă Lume se va ivi din cenușă - Noua Mea Împărăție pe Pământ. Raiul va triumfa peste rău, iar Îngerii căzuți, conduși de Lucifer, vor fi înlănțuiți timp de o mie de ani, până când voi veni a treia oară, pentru a judeca pe toți oamenii și Îngerii la Judecata Finală ".

"Eu vin astăzi ca Împăratul Împăraților, înveşmântat de luptă pentru a-Mi salva copiii - să lupt pentru ei împotriva a tot ce este rău".

"Veniți să primiți moștenirea Mea, căci a Doua Mea Venire este aproape. Cerurile se vor scutura și tot ceea ce este putred va cădea. "

"Acum aveți un interval de timp, pe care Îl voi da rasei umane. Numărați numerele acestei date: 7.7.17. În acești ani care vor urma, voi veni în Glorioasa Mea a Doua Venire, pentru a înfăptui Sfânta Mea Împărăție pe Pământ, pentru ca toți oamenii care trec prin acest creuzet de suferință vor fi purificați prin Focul Viu al Justiției Mele și al Cuvântului Meu Dumnezeiesc . Aceasta este generaţia în care Mă voi  întoarce.“

"Lupta spiritelor începe! Îi voi trimite pe cei Patru Călăreți ai Apocalipsei pentru a curăța lumea de nelegiuirea ei, pentru a înlătura răul,  a înlănţui diavolul, Antihristul și profetul lui - pentru ca toți oamenii să știe că Eu sunt Cristosul - Fiul Dumnezeului Celui Viu – Singurul si Adevăratul Mesia. Voi salva Biserica Mea, care s-a dat pe sine - ca o prostituată - A băut sângele martirilor iar acum va trăda Corpul Mistic. Focul va coborî în curând peste o lume nepocăită, deoarece natura se va revolta împotriva omului păcătos."

"Te-am întrebat azi dimineață, dragul Meu Fiul, dacă păcatele Orașelor Pământului de astăzi sunt mai rele decât ale Orașelor Sodomei și Gomorei, atunci când Abraham cel din vechime  a pledat la Tatăl Meu pentru a salva aceste Orașe, dar trebuia să găsească zece  bărbați drepţi. Dar Abraham nu i-a găsit, asemeni orașelor de astăzi. Prin urmare, copiii Mei,  să știți aceasta: ați fost avertizați destul de mult timp – se umple paharul, clepsydra se scurge  - acum veți culege ceea ce ați semănat".

"Marele război este în așteptare. Oamenii trebuie să se întoarcă acum de la păcat. Un atac asupra națiunilor libere este iminent. Un portavion va fi lovit de o rachetă şi atunci totul va începe. Oamenii trebuie să se roage - întoarceți-vă la Dumnezeu și cereți iertare."

"Pericolul se apropie de lumea ce va fi în curând vizitată de Asteroidul care stă pitit în abisul spațiului - cunoscut oamenilor de știință ai Puterii Mondiale, dar ascuns publicului - dar nu ascuns Ochilor Mei".

"Soarele va dansa și va arunca multe raze de foc care vor arde Pământul, provocând o perturbare majoră a sateliților voștri și a rețelei electrice, aducând omenirea în genunchi."

"Vulcanii vor arunca cu lavă în multe orașe. Barajul din Statele Unite se va surpa, ca un semn de avertizare că va veni marele cutremur, despărțind o mare parte a continentului. Acestea, pentru voi, vor fi semne că sfârșitul este aproape."

"Biserica Mea va cădea sub conducerea actuală, pe măsură ce francmasonii  vor înfăşca Barca lui Petru – aşa cum  Cel care șade pe tron a indus în eroare poporul Meu  și cu aceasta, i-a înșelat pe Cardinali și pe Episcopi. Toate acestea s-au întâmplat deoarece oamenii refuză să-i asculte pe profeții și pe vizionarii pe care I-am trimis lumii pentru a-și corecta căile".

"Nu puteți păcătui și a nu căuta iertare dar să intrați în Împărăția Mea – fiindcă doar aceia ce sunt curați în inimă vor intra acolo. Eu sunt Alfa și Omega! Eu sunt Iubirea și Milostivirea, dar Eu voi cere socoteala tuturor copiilor Mei - bogați sau săraci - indiferent de rasă, culoare sau crez - căci Eu sunt Dumnezeul întregii Mele creații. Dar oamenii uită că totodată Eu sunt un  Dumnezeu al Dreptăţii și nu voi permite copiilor Mei să fie persecutați, uciși, asasinați, violați, trataţi ca sclavi, permițând oamenilor răi să abuzeze de darul vieții pe care l-am dat oamenilor. Eu vin acum ca să daţi socoteală în timpul vieţii.”

"Copiii Mei, amintiți-vă aceasta: Viața de pe Pământ este foarte scurtă – veşnicia bate la ușă – puneţi-vă casa în ordine".

" Veniți la Mine în Sacramentul Spovedaniei, pentru că Eu sunt încă acolo. Veniţi la Mine pentru a Mă primi în Euharistie. Veniți la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, căci Eu sunt blând și smerit cu Inima și vă aștept ca să vă dau odihnă.".

"Cei Patru Călăreți vor fi acum trimiși în lume, pe măsură ce se apropie deschiderea celei de-a şasea peceți".

"Bucurați-vă, moștenirea Mea, pentru că Eu vin să salvez întreaga lume, chiar dacă purificarea este necesară  - ca o operație. Dar odată ce ați trecut de aceste mari încercări, pacea va fi restaurată și va începe o Nouă Eră, fără durere și suferință și veți fi răsplătiți pentru faptele pe care le-ați făcut în viața voastră".

"Rugăciunea, dragi copii, este arma voastră; Rozariului Binecuvântatei Mele Mame este sabia voastră; Sacramentele sunt armura voastră."

"Fiul Meu mult iubit, William, Ioan Botezătorul, când voi veni din nou în acest fel, îți voi da calul Meu, ca să-i poţi conduce pe copiii Mei în Tărâmul Făgăduinţei. Intărește-te fiule, deoarece totul este pe punctul de a se desfășura."

"Eu vă binecuvântez: în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin – aşa cum îi binecuvântez pe toți copiii din întreaga lume."

"Nu vă tulburați în inimă, căci Eu sunt mereu cu voi până la sfârșitul lumii: în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin. Pacea să fie cu tine."

WILLIAM: Isus se întoarce acum pe calul Său și se întoarce înapoi în Crucea Albă.
Am uitat să menționez că Isus a purtat o coroană frumoasă de aur, cu trei puncte unite și o cruce aurie la vârf.
De asemenea, în acea dimineața devreme, când Isus a venit pentru prima oară, El a explicat că data de 7.7.17 înseamnă: în aceşti 22 de ani Isus se va întoarce.



duminică, 9 iulie 2017

Mesajul Sfintei Fecioare Maria si mesajul Tatalui Ceresc - Muntele Sfintei Treimi - iulie 2017

Mesajul Sfintei Fecioare, Muntele Sfintei Treimi, 01 Iulie 2017

     Dragii mei trandafirasi albi, si azi am venit intre voi cu mare bucurie si cu iubirea mea materna. In aceasta luna sarbatoriti a saptea aniversare a fiicei mele Eva, azi am adus-o cu mine prin voia Sfintei Treimi. Ea este foarte fericita atunci cand vede ca nu ati abandonat acest loc de pelerinaj, veniti evlaviosi, cu perseverenta. Chiar daca ei nu mai sunt intre voi, ei mijlocesc pentru voi si intentiile voastre pe care le aduceti cu incredere in acest loc de pelerinaj. Acest loc este unic pentru voi, primiti un har unic. Dumnezeu a ales acest loc impreuna cu voi si il duce mai departe.

     Dragii mei copiii, azi veti avea parte de un har extraordinar, incercati sa va deschideti in totalitate inimile. Sa aveti curajul sa asezati in mantia mea intentiile voastre, asezati acolo si tot ce nu intelegeti. Sa credeti micutii mei ca toate acestea sunt perioade de har si imi pare foarte rau ca multi nu profita de aceste haruri. Nu este un har de toate zilele faptul ca pot veni la voi, pot fi prezenta intre voi si va pot invata. Asta nu se intampla zilnic, va rog sa apreciati. Vad ca lipsesc foarte multi.

     Va cer sa puneti in practica unitatea. Sa fie unitate in familia voastra trupeasca si sufleteasca, sa fie unitate in intreaga lume. Luati in serios rugaciunea, mesajele, postul, novena mare si toate invataturile mele. Copiii mei sa credeti ca va asteapta timpuri grele, de aceea va cer azi sa fiti atenti la Sfantul Meu Fiu. Sa fiti atenti sa analizati acele lucruri pe care nu le-ati facut bine pana acum, luati in serios vocatia voastra de ispasitori. Eu va iubesc, sunteti pentru mine un buchet de flori si doresc ca fiecare din voi sa fie o floare din acest buchet, ca acolo unde traiti sa fiti buchetele de flori cand va rugati impreuna.

     Data viitoare cand veti veni aici, copiii mei, sa aduceti cu voi si pe altii. Nu ati spus „da” la cererea Sfantului Meu Fiu, veniti cu curaj, veniti de mai multe ori pe parcursul lunii, rugati-va, ispasiti, copiii mei, pentru pacea lumii. Aceasta lume are nevoie de pace, sa nu permiteti ca intunericul sa acopere intreaga lume. Luati in serios invitatia, veniti sau mergeti in oricare alta parte, dar rugati-va pentru ca daca izbucneste razboiul mondial sau urmeaza sirul catastrofelor naturale care distrug totul, care deja se vad, atunci degeaba va rugati dupa ce s-a intamplat raul. Trebuie sa va rugati si astfel puteti impiedica multe lucruri rele. Rugati-va si ispasiti pentru Biserica voastra. Treziti-va copiii mei din somnul vostru adanc, rugati-va impreuna cu Isus prezent in voi, pentru ca Isus este prezent in toti si asteapta sa ii cereti, asteapta sa va rugati, faceti acel 1% pe care vi-l cere.

     Nu permiteti ca cel Rau sa invinga, nu-i permitei sa dezbine familia voastra, comunitatea voastra, acest loc de pelerinaj. Nu permiteti sa dezbine Biserica voastra. Uniti-va la bine, sunt cu voi in fiecare zi si ma rog impreuna cu voi atunci cand ma invitati, impreuna cu fondatorii muntelui, Parintele Cilik si fiica mea Eva, cu toti Sfintii, Ingerii si Sfanta Treime. Doar voi trebuie sa spuneti da micutii mei, spuneti cu curaj „vreau tot ceea ce vrea Dumnezeu si nu vreau nimic din ceea ce nu vrea Dumnezeu”. Acesta a fost motto-ul fiicei mele Eva, pentru aceasta a luptat intreaga ei viata, ca sa se realizeze vointa lui Dumnezeu in privinta ei si in privinta acestui loc de pelerinaj care este unic, unde puteti veni sa va rugati, unde puteti veni sa va reconciliati, puteti sa cereti direct de la Sfanta Treme orice si sa credeti ca veti primi tot ceea ce coincide cu vointa lui Dumnezeu la momentul potrivit. Nu uitati micutii mei ca eu ma bucur pentru voi si va iubesc impreuna cu Sfanta Treime, impreuna cu Parintele Cilik si fiica mea Eva, impreuna cu patronii Muntelui. Acum Sfanta Treime va binecuvanteaza prin mine cu harul perseverentei si al fidelitatii.


Mesajul Tatalui Ceresc, Muntele Sfintei Treimi, 2 Iulie 2017

     Dragii mei copiii, sunt foarte recunoscator pentru voi, pentru da-ul vostru. Exista intre voi persoane perseverente, fidele, care vin cu curaj de fiecare data. Va multumesc ca ma cinstiti, multumesc ca oferiti prima duminica din luna pentru intentia mea, iar intentia mea este iubirea, puritatea, fidelitatea. Incercati sa va insusiti aceste cuvinte, incercati sa traiti curati, incercati sa ramaneti in stare de har prin pocainta.

     Am nevoie de voi, copiii mei, asa mare nevoie am de voi precum aveti voi de mine. Daca nu ar exista oameni care sa se roage, care sa accepte sacrificii, care sa posteasca, care sa ofere Sfinte Liturghii, atunci ar fi mult mai greu pentru aceasta lume stricata. Copiii mei, va rog azi sa luati in serios tot ceea ce va cer, puneti in practica ceea ce va spun prin fiica mea, puneti in practica tot ceea ce ati auzit azi, veniti si nu coborati niciodata din tren. Trenul vostru merge inainte, nici in stanga nici in dreapta, doar inainte si va conduce pe calea sfinteniei. Este trenul care va va conduce pe calea sfinteniei. Sa nu coborati din el copiii mei, va astept cu fiecare ocazie si astept sa va deschideti inimile, permiteti sa patrunda in voi harul, harul iubirii, copiii mei, pe care trebuie sa-l duceti in toate partile lumii. Voi doar sa iubiti, sa nu va preocupe altceva, sa iubiti peste tot si acolo unde nu sunteti iubiti.

     Copiii mei, lumea are nevoie de iubirea voastra, are nevoie de convertire, de aceea v-am chemat sa aduceti mai multe sacrificii. Daca puteti, sa veniti mai des in acest loc, daca puteti, sa va aduceti si membrii familiei cu voi. Sa invitati pe toti aceia care sunt deschisi spre haruri. As dori sa ma preamaresc prin voi si prin voi in intrega lume.

     Copiii mei, acum va cer ridicati-va , deschideti-va bratele si inimile. Veti simti in palmele voastre iubirea mea paterna, prezenta mea paterna. Veti vedea, veti experimenta in curand ca toate harurile pe care le primiti aici, daca le traiti bine, vor aduce schimbari in casele voastre, in familia voastra, in Biserica voastra, in intreaga lume.

     Vedeti copiii mei, razboiul se afla in prag, cu siguranta experimentati si catastrofele, in multe locuri este grindina mare. Toate astea se intampla cu permisiunea mea, dar sa nu fiti suparati pentru ca veti primi ceea ce aveti nevoie. Se ca schimba totul daca faceti voia mea.

     Auziti trenul? Trece in fiecare zi inainte, inapoi, fie ca este gol sau plin, isi face datoria. Ganditi-va la asta cand va rugati: trenul meu merge intotdeauna inainte, trenul meu se opreste ca sa pot urca si ma conduce pe calea sfinteniei. Fiti fideli copiii mei, fiti perseverenti si nu uitati nici macar o clipa ca Eu va iubesc si va astept in fiecare luna. Oferiti in cinstea mea prima duminica si fiecare zi a vietii voastre, ca in primul rand voi sa va purificati si veti vedea, veti experimenta, nici un pas al vostru nu a fost degeaba, nu ati facut nici un pas degeaba.


     In cartea mare sunt scrise toate faptele voastre, bune si rele, iar in ora mortii voastre veti da socoteala de toate. Cel mai bine va fi in vietile voastre daca in fiecare zi veti spune: „Doamne fie voia Ta, sa fie totul conform vointei Tale”. Sa nu va temeti ca veti fi mai saraci sau mai obositi daca acceptati sacrificiile si veniti aici in fiecare luna. Eu vreau sa va vad aici si vreau sa va iubesc asa cum sunteti. Acum Tatal Ceresc ne da binecuvantarea Sa cu harul perseverentei si al iubirii depline.

sâmbătă, 8 iulie 2017

Muntele Sfintei Treimi - iulie 2017

2017 - ANUL PREAMĂRIRII – IULIE
“MĂRIRE ŢIE DOAMNE, RECUNOŞTINŢĂ ŢIE DOAMNE PENTRU TOATE,
CHIAR ŞI PENTRU HARURILE PE CARE NU LE ÎNŢELEGEM!”
A 154-a întâlnire de rugăciune lângă Nuşfalău pe Muntele Sfintei Treimi

Din Sfânta Scriptură să citim şi să medităm Apocalipsa.
Mottoul lunii: „Bucuraţi-vă şi inveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri!” (M. 5, 12)
Intenţia comună de rugăciune: cum Sfânta Fecioară pune mare accent pe pacea din lume, să oferim toate greutăţile, rugăciunile, postul, faptele bune şi Sfintele Liturghii pentru pace şi pentru încetarea războaielor!
Sarcina noastră concretă va fi: în vacanţă şi în concediu să nu uităm de Dumnezeu şi de sufletul nostru! Să începem şi să încheiem fiecare zi a noastră cu Dumnezeu, în recunoştinţă şi pocăinţă.


AŞA NE-A ÎNVĂŢAT PĂRINTELE CSILIK

Domnul Isus ne invită să-L bucurăm prin pocăinţa noastră. Cu toţii avem greşeli mai mici sau mai mari şi dacă le recunoaştem, dacă pornim pe calea schimbării, dacă nu ne întoarcem la păcatele noastre obişnuite, Îl bucurăm pe Domnul Isus Cristos. Putem să-L bucurăm pe Isus dacă nu vorbim doar de lucruri rele când ne întâlnim unii cu alţii, ci amintim în mod conştient şi lucrurile bune. Dacă spunem în mod conştient că vrem să pornim pe calea sfinţeniei cu ajutorul lui Dumnezeu, îl bucurăm pe Isus Cristos. Astfel dăm o direcţie sufletului nostru, o direcţie spre care vrem să ne îndreptăm. Dacă o spunem în sinea noastră, cu siguranţă vom reuşi cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă şi în noi există spiritualitatea reconcilierii, adică avem atâta smerenie încât să ne cerem iertare, dacă am supărat pe cineva sau să iertăm, dacă pe noi ne-au supărat, atunci îl bucurăm pe Isus. Dacă trăim spiritualitatea reconcilierii, Îl bucurăm pe Isus și El ne va bucura pe noi şi după moartea noastră ne va bucura în mod special cu Raiul. Dacă privim la Sfânta Scriptură îl putem vedea pe Ioan Botezătorul, care le-a predicat oamenilor despre convertire. Oamenii au mers la el şi l-au întrebat: „Ce să facem?” El le-a spus: „Împărţiţi hainele voastre şi mâncarea voastră cu cei săraci!” Cu alte cuvinte să încercăm să ne convertim din egoismul nostru. Dacă ne recunoaştem egoismul şi încercăm să-i ajutăm şi pe alţii, atunci se naşte în noi o bucurie. Când vameşii l-au întrebat pe Isus ce să facă pentru a dobândi viaţa veşnică, El le-a spus să nu ceară mai multă vamă decât este prescris în lege, deoarece vameşii cereau mult mai mult decât trebuia. Dacă au reuşit să se convertească din materialismul lor, cu siguranţă l-au bucurat pe Isus. Să ne gândim la Zacheu, care şi-a adunat foarte mulţi bani din vamă. Şi-a dorit atât de mult să-L vadă pe Isus, încât a urcat într-un smochin, deoarece era foarte mic. Domnul Isus l-a observat şi i-a spus să coboare pentru că doreşte să locuiască la el. Zacheu s-a grăbit acasă şi a pregătit un ospăţ în cinstea lui Isus. În prezenţa lui Isus a recunoscut în sinea sa cât a furat în viaţă şi de câte ori i-a păcălit pe oameni, de câte ori a fost nedrept. A promis că-i va despăgubi pe cei pe care i-a furat şi le va înnapoia de patru ori suma datorată. Domnul Isus nu i-a spus nimic. El nu a făcut altceva decât să-l viziteze, iar în prezenţa Sa Zacheu a pornit pe calea schimbării.
Şi soldaţii au mers la Ioan Botezătorul şi l-au întrebat ce să facă, să-şi abandoneze slujba? Ioan le-a spus să nu facă rău nimănui şi să se convertească din duritatea lor. Cu siguranţă au plecat spre casă cu această spiritualitate şi astfel L-au bucurat pe bunul Dumnezeu.
Dacă analizăm Cartea Apocalipsei putem vedea că apostolul Ioan se află pe insula Patmos, unde fusese exilat din cauza credinţei sale. Acolo a avut parte de viziuni minunate. Printre altele Domnul Isus i-a arătat mai multe comunităţi şi l-a rugat să scrie o scrisoare fiecăreia dintre acestea. Domnul Isus i-a arătat câte trăsături frumoase au aceste comunităţi: iubire, fidelitate, acceptarea suferinţei. Dar totodată i-a arătat apostolului Ioan că în aceste comunităţi este prezentă şi slăbiciunea, păcatul. A transmis: „Spune-le să fie atenţi la acestea.” Dacă aceste comunităţi îşi recunosc greşelile şi se schimbă, atunci cu siguranţă îl vor bucura pe Isus Cristos. Putem să ne gândim la scrisoarea către comunitatea din Efes în care stă scris: „Ai părăsit dragostea ta cea dintâi!” Oare noi ispăşim aşa ca în prima zi? Am recunoscut că ispăşirea este vocaţia noastră primită de la Dumnezeu? Suntem indiferenţi şi abătuţi pentru că Dumnezeu nu ne-a ascultat încă cererile? Am părăsit iubirea cea dintâi, acel foc şi acel elan pe care le-am simţit la început? Domnul spune că aici trebuie să ne întoarcem. Dacă noi încercăm să ne întoarcem la iubirea cea dintâi, atunci cu siguranţă îl vom bucura pe Isus Cristos. Enoriaşilor din Smirna le-a transmis:  „Există multe valori în voi, dar sunteţi plini de temeri din cauza suferinţei. Vă temeţi de suferinţă, de moarte, de supărare, de închisoare. Nu vă temeţi de suferinţele care vă aşteaptă, pentru că Eu voi fi acolo şi vă voi ajuta!” Credicioşilor din Pergam le-a spus: „Există între voi persoane care ascultă de învăţăturile false!” Cei din Pergam şi-au recunoscut greşeala, au pornit pe calea îngustă şi astfel L-au bucurat pe Domnul Isus. Bisericii din Tiatira le-a transmis că în unii există idolatrie: persoane, lucruri sau obiecte sunt mai importante pentru ei decât Dumnezeu. Le-a cerut să recunoască asta, să se convertească şi să se schimbe. Ei au ascultat de Domnul şi astfel L-au bucurat. Celor din Sardes le-a transmis: „Tu ai nume că trăieşti, dar eşti mort!” Tu poţi spune despre tine că eşti ispăşitor, dar în realitate nu eşti un ispăşitor adevărat.
Araţi că eşti creştin, mergi la biserică regulat, te crezi viu, totuşi în inima ta sunt prezente supărarea şi ura, poate chiar şi necurăţia. Te numeşti viu, dar totuşi eşti mort pentru că trebuie să învii din ceva: din această făţărnicie, din această moarte sufletească.
Celor din Filadelfia le-a transmis: „În comunitatea voastră este multă minciună!” Cel Rău este tatăl minciunii, iar cei care mint sunt copiii celui Rău. Şi din asta trebuie să ne convertim, trebuie să ne schimbăm şi din toate greşelile care le comitem. A vorbit şi celor din Laodiceea: „Aveţi foarte multe trăsături bune. Dar nu-mi place că sunteţi căldicei! O, de ai fi rece sau fierbinte, dar fiindcă eşti căldicel, am să te vărs din gura mea.” Domnul Isus a spus că a venit să aprindă focul, să fim creştini înflăcăraţi. Din această căldiceală trebuie să ne convertim şi trebuie să pornim pe calea de a-L bucura pe Isus Cristos.
Apostolul Petru a recunoscut că a fost laş; apostolii au recunoscut că a existat între ei spiritul competiției; Maria Magdalena şi-a recunoscut viaţa necurată şi s-a convertit bucurându-L astfel pe Isus; fiul risipitor şi-a recunoscut greşeala cu smerenie şi s-a întors la casa părintească, unde tatăl său l-a primit cu o iubire imensă. Apostolul Paul când L-a întâlnit pe Isus a simţit că trebuie să se convertească din fanatismul său şi astfel s-a născut adevărata bucurie în inima sa. Atunci a simţit că Isus s-a întrupat în inima sa şi în sufletul său. Sfântul Augustin a trebuit să se convertească din viaţa sa necurată. Sfântul Francisc s-a convertit din lenea sa şi din pierderea vremii, deoarece îi plăcea să piardă vremea cu prietenii. Domnul ne invită şi pe noi ca în fiecare seară să-I dăm recunoştinţă pentru toate cele cu care ne-a cadorisit, dar totodată să fim atenţi la lipsurile şi la greşelile noastre, pentru care să ne cerem iertare şi din care trebuie să ne convertim zilnic. Cel mai minunat sentiment este să intrăm în noapte cu recunoştinţă şi pocăinţă în inimile noastre. Atunci nu ne mai temem că poate nu ne mai trezim dimineaţa. Avem linişte şi pace în inimă şi astfel îl bucurăm pe Domnul Isus! Viaţa noastră este un şir de convertiri. Nu putem spune despre noi că suntem perfecţi şi fără de păcate. Dar dacă ne recunoaştem greşelile, dacă ne căim de ele şi încercăm să pornim pe calea virtuţilor, atunci îl bucurăm pe Domnul Isus Cristos.
În numele lui Isus vă invit să faceţi pocăinţă şi să recunoaşteţi pe ce teritoriu al vieţii trebuie să vă mai schimbaţi într-o direcţie bună. Dacă vă recunoaşteţi greşelile, vă căiţi de ele, porniţi pe calea binelui, atunci îl veţi bucura pe Domnul Isus şi vă puteţi aştepta că şi El vă va bucura pe voi. Amin!


Temă de casă pentru luna iulie:

“DOAMNE AJUTĂ-NE CA ÎN FIECARE ZI SĂ NE STRĂDUIM SĂ TE BUCURĂM PE TINE!!!”


MESAJUL SFINTEI FECIOARE DIN LUNA IUNIE A FOST:
„Dragii mei trandafiraşi albi!
Şi astăzi am venit între voi cu mare bucurie şi cu iubirea Mea maternă, din încredinţarea Sfintei Treimi. Copiii mei, azi fiind ajunul Rusaliilor, vă mulţumesc pentru da-ul vostru, că nu aţi ales să rămâneţi acasă, ci aţi acceptat sacrificiul, care aduce cu sine şi harurile. Să credeţi copiii mei că Dumnezeu vă răsplăteşte pentru fiecare pas pe care îl acceptaţi din iubire spre gloria Lui, spre binele sufletului vostru şi al sufletelor. În ziua de azi se roagă foarte mulţi pelerini la intenţia Mea. Vă rog să aşezaţi în mantia Mea toate intenţiile voastre bune pe care le-aţi adus în inimile voastre. Copiii mei, astăzi mijlocesc în mod extraordinar la Sfânta Treime pentru voi şi pentru intenţiile voastre bune. Cereţi revărsarea Spiritului Sfânt în inimile voastre şi prin voi să se reverse harul, pacea şi iubirea în familia voastră, în comunitatea, în biserica voastră şi în întreaga lume. În această lună, în Duminica Sfintei Treimi sărbătoriţi hramul acestui loc de pelerinaj. Acestea sunt haruri unice şi oportunităţi unice pentru schimbare şi renaştere, să vă naşteţi din nou din apă şi Spirit Sfânt. Micuţii mei şi acum vă cer să luaţi în serios mesajele mele şi să-L puneţi pe Dumnezeu pe primul loc în vieţile voastre. Veniţi şi vă rugaţi, ispăşiţi şi încurajaţi şi pe alţii să vină cu voi, pentru ca astfel toată lumea să primească posibilitatea de a se purifica şi a se converti. Sunt alături de voi şi nu uitaţi că eu mă bucur pentru voi şi vă iubesc. Mulţumesc că aţi răspuns la chemarea Mea.
Acum Sfânta Treime vă binecuvântează prin Mine cu harul revărsării Spiritului Sfânt!!!”

Privire în viitor pentru luna august 2017
·      În luna august programele de ispăşire vor avea loc în zilele de 3 – 4 – 5 – 6 de la ora 13.
·      Pe data de 5 august, în prima sâmbătă, vom sărbători aniversarea Carismei Deplinătăţii; vom face o procesiune cu lumânări aprinse. Totodată va avea loc sfinţirea mormântului părintelui Csilik şi vom extrage din nou un sfânt protector.                                         
·      Sfânta Liturghie se celebrează în continuare în biserica din Nuşfalău în jurul orei 15! Excepţie face prima duminică, în această zi Sfânta Liturghie se ţine înainte de program de la ora 12.
Mesajele  de la Nuşfalău  în limba română  le găsiţi pe internet  la adresa :www.muntelesfinteitreimi.ro,

 e-mail: comunitateadeispasire@yahoo.com,    inf. 0760-739-518

marți, 4 iulie 2017

Mesajul Domnului Isus din 2 mai 2017 prin Maria Julianna

mai 2017. Acasa, Domnul Isus spune...
“Dragii Mei copii! Voi să cereţi doar ca întotdeauna să se împlinească voinţa Mea şi de asemenea să se împlinească fără greş planul Meu sfânt dintru veşnicie destinat fiecăruia. Eu stabilesc împrejurările şi se poate întâmpla doar cât permit Eu. Şi satana Mă slujeşte pe Mine. Din cauza liberului arbitru al oamenilor permit răul, dar Eu vreau doar binele şi doresc mântuirea fiecăruia.
Dragii Mei copii! Luaţi aceste zile pline de tristeţe şi teamă ca şi cum ar fi trecut deja. Îndreptaţi-vă privirile doar către cele de sus. În fiecare gând al vostru să fiu prezent. Încredeţi-vă doar în Mine, speraţi în Mine şi iubiţi-Mă. Eu vă ocrotesc asemeni cloştii ce-şi apără puii sub aripile sale. Cel care se încrede în Mine, va găsi ocrotire. Cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi veşnic. Iubiţi-Mă mai presus de orice! Dispreţuiţi păcatul şi niciodată să nu staţi de vorbă cu cel rău şi atunci veţi purta în voi, încă de aici de pe pământ, mugurii vieţii veşnice. Vă cufund în fericirea iubirii Inimii Mele şi prin aceasta, încă de pe pământ, sunteţi în anticamera Raiului.
Micuţii Mei copii! Niciodată să nu vă îngrijoraţi! Nu există acea armă distrugătoare care să fie desupra puterii Mele dumnezeieşti. Dacă vă rugaţi, nimic nu vă poate dăuna. La Hiroshima, catastrofa atomică a distrus totul, dar a scăpat acea mănăstire unde copiii Mei se rugau. Nu le-au putut dăuna radiaţiile distrugătoare. Eu sunt Dumnezeu şi Atotputernic – pot şi azi să înfăptuiesc minuni, dacă le cereţi cu credinţă.
Rugaţi-vă pentru preoţii Mei pentru ca să fie plini de îndurare şi iubire.! Trebuie să se aplece către cel păcătos, aşa cum am făcut-o şi Eu. Să repete cu o iertare iubitoare cuvitele pe care le-am spus femeii adultere: “Du-te şi nu mai păcătui!” Rugaţi-vă pentru ei ca să fie sfinţi! Iar sfinţenia vieţii nu este alceva decât exersarea iubirii îndurătoare. Întotdeauna să Mă dea pe Mine enoriaşilor şi să le transmită învăţătura Mea.
Viaţa, aici pe Pământ, trece repede, ca un tren accelerat. Este scurtă, de aceea prindeţi clipa în care găsiţi un pic de linişte să meditaţi despre Mine şi să Mă adoraţi. Pe toţi aceia care îi aduc în faţa voastră, acoperiţii cu îndurare, asemeni unei mantii. Vorbiţi-le despre cât de mult i-am iubit atunci când am acceptat pentru ei pătimirea, coroana de spini, biciuirea, batjocura, purtarea crucii şi răstignirea pe cruce. E adevărat că am fost Dumnezeu şi sunt, cu toate acestea am dat totul din Mine, M-am golit de Mine însumi, am pătimit şi murit ca Om pentru păcatele omenirii, pe care le-am luat asupra Mea. Dacă vorbiţi despre acestea atunci inima voastră va fi plină de pace şi bucurie şi veţi câştiga şi suflete pentru Mine. De la voi aştept să Mă iubiţi, să fiţi recunoscători pentru uriaşa operă de mântuire – niciodată să nu păcătuiţi, mai degrabă să muriţi decât să păcătuiţi şi atunci veţi înainta pe calea mântuirii cu paşi repezi şi veţi da sens pătimirii Mele, fiindcă nu zădărniciţi în voi harul Meu.
Dragii Mei copii! Luaţi suferinţele ce vă ating ca pe nişte mici aşchii din uriaşa Mea cruce, aşchii pe care le împărtăşesc cu cei cu care intru într-un contact lăuntric, cu cei pe care i-am ales pentru Mine şi pe care-i călăuzesc pe înaltele culmi ale sfinţeniei. Important este doar să recunoaşteţi şi să înfăptuiţi voia Mea. Vă binecuvântez, micuţii Mei, cu o iubire ce depăşeşte orice raţiune, dându-vă pacea Mea, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Întăriri din Sfânta Scriptură: Mt 26,10: Isus le-a vorbit” 2 Cor 4,2: „Cuvântul lui Dumnezeu”.

luni, 3 iulie 2017

Zdruncinarea Vaticanului si etapele Schismei

Zdruncinarea Vaticanului - în spatele zâmbetului dulce, Papa Francis își încordează mușchii

De John Moody - 02 iulie 2017 - Fox News

Există două perspective din care poate fi privită Biserica Romano-Catolică aflată sub conducerea Papei Francisc: una a carității în creștere, tolerantă și inclusivă, bazată pe milostivire, iar cealaltă ca un sport popular sângeros între rivali ideologici care trebuie să își reconcilieze diferențele. În cel de-al doilea scenariu, Francisc tocmai a marcat ceea ce ar putea fi o lovitură knock-out.

Îndepărtându-l pe Cardinalul Gerhard Ludwig Müller din funcția de șef al Congregației pentru Doctrina Credinței, Francisc l-a neutralizat pe unul dintre puținii prinți ai bisericii a căror slujbă era să-l ia la întrebări pe papă pentru apetitul său aparent de nepotolit față de schimbările doctrinare. Müller, care a fost instalat în funcția sa de către predecesorul lui Francisc, Papa Benedict al XVI-lea, a reprezentat aripa conservatoare a bisericii, care s-a uitat chiorâș la desconsiderarea de către actualul pontif a tradiției și a restricțiilor vechi de secole.

Pentru a face ca lucrurile să stea și mai rău, Francis l-a înlocuit pe Müller cu arhiepiscopul Luis Ladaria, care, la fel ca Francisc, este iezuit. Fapt ce reduce probabilitatea ca papa să întâmpine vreo opoziție de la singurul departament al bisericii care are datoria de a interpreta magisteriul catolic - adică de a răspândi învățătura doctrinară celor peste un miliard de adepți ai bisericii.

De când Francis și-a asumat Tronul lui Petru în 2013, el și Müller păreau să se afle pe traiectorii sortite coliziunilor. La scurt timp după ce a devenit papă, Francisc a promovat ideea de a lăsa divorțații catolici, care s-au recăsătorit în afara bisericii, să primească Sfânta Împărtășanie. În rolul său de interpret șef al doctrinei bisericești, Müller i-a dat de înțeles papei că el nu e de acord cu aceasta idee.

Lui (Muller n.tr.) nu i-a plăcut nici când Francisc, răspunzând unei întrebări despre sentimentele sale față de homosexualii catolici, a ridicat din umeri și a spus: "Cine sunt eu ca să judec?" Când Francisc a anunțat că dorește să creeze o comisie pentru a discuta permisiunea ca femeile să devină diaconi – o funcție cu un pas înainte de preoție – Müller efectiv a respins ideea. Iar când Francisc își pregătise enciclica sa, Amoris Laetitia (Bucuria Iubirii), modificările propuse de Müller au fost pur și simplu ignorate.

Nu poți să te aștepți de la nici un director executiv să tolereze timp îndelungat insubordonarea, iar Francisc are dreptul să-l elibereze pe Müller din funcție. Însă Papa, în ciuda zâmbetului său dulce și a discursurilor sale îndrăgite de mulți despre o Biserică Catolică mai tolerantă și centrată pe săraci, a creat o diviziune serioasă în rândul credincioșilor. Sugestiile sale cum că catolicii bogați aruncă cu banii sau că capitalismul este un păcat, nu convin celor din Statele Unite, care este de departe cel mai mare contribuitor financiar la pușculița Bisericii.

Dacă Papa intenționează să continue să înlăture gânditorii conservatori din sânul Vaticanului, s-ar putea să afle că are de plătit un preț pentru a-și impune agenda socialistă într-o instituție care, la urma urmei, s-a descurcat și fără el de mai bine de 2000 de ani.

John Moody este vicepreședinte executiv, Editor executiv pentru Fox News. Fost șef al biroului din Roma pentru revista Time, el este autorul a patru cărți, inclusiv "Papa Ioan Paul al II-lea: Biografie".




Schisma în Biserica Mea va fi fragmentată în mai multe etape

Mesajul (946) din Cartea Adevărului
Duminică, 20 octombrie 2013 la ora 17:48
Mult iubita Mea fiică, mergeți în toată lumea, voi toți, și răspândiți Evangheliile, pentru că va trebui să fie făcut acest lucru înainte de a începe în mod serios persecuția din Biserica Mea.
Trebuie să vă puneți toată încrederea în Mine și să vă mângâiați cu gândul că atunci când va veni Marea Zi veți fi ridicați cu trup și suflet în Brațele Mele într-o clipă. De aceea voi, cu iubire și răbdare, trebuie să reamintiți lumii Învățăturile Mele. Reamintiți-le că păcatul există și va fi iertat, însă mai întai trebuie ca ei să îmi ceară iertarea. Chiar dacă li se spune că păcatul este pentru om ca o a doua sa natură, ei trebuie să știe că, fiind copiii lui Dumnezeu, trebuie să ceară reconcilierea de fiecare dată, indiferent cât de nesemnificative pot părea păcatele lor. Păcatul este cel care vă separă de Dumnezeu. Cu cât păcătuiți mai mult, cu atât deveniți mai întunecați, si cu atât mai adânc devine chinul vostru, astfel că veți fi atât de tulburați încât nimic, în afară de Harul Meu, nu vă va ușura durerea și nu vă va aduce adevărata pace.
Să știți că atunci când va începe domnia ereziilor, cei care sunt implicați vor simți o teribilă singurătate și nefericire. Cu toate acestea, pentru lumea din afară, totul va părea că este acceptabil pentru Biserică. Pe când voi duceți această luptă interioară, toate ritualurile exterioare, făcute în numele unei biserici globale unite, vă vor face să vă simțiți neliniștiți. În decurs de șase luni de la introducerea ereziei în Biserica Mea, mulți dintre cei care au ignorat Chemarea Mea vor fugi și îi vor cauta pe cei care au rămas fideli Cuvântului Meu Sfânt. Atunci Armata Mea va crește, se va dezvolta și va aduna toate rămășițele din toate bisericile creștine, și va lupta împotriva spiritului răului.
Schisma din Biserica Mea va fi fragmentată în mai multe etape. Prima etapă va fi când doar cei care Mă cunosc cu adevărat și înțeleg Adevărul din Sfintele Evanghelii vor hotârî că ei nu pot, în numele Meu, să accepte minciuni. A doua etapă va avea loc atunci când oamenilor li se vor refuza Sfintele Sacramente în forma lor consacrată. A treia etapă va fi când Bisericile Mele vor fi fost pângărite, iar atunci slujitorii Mei consacrați vor înțelege în sfârșit Adevărul conținut în Cartea Apocalipsei.
Profetii Mei nu mint. Lor nu le place ceea ce li se cere să facă. Ei dezvăluie numai Cuvântul Meu Sfânt și fac ceea ce, prin Voia Tatălui Meu, li se spune că trebuie să facă. Acum se arată semnele că a sosit ultimul profet - singurul profet căruia i s-a dat acum din Ceruri permisiunea să pregătească lumea pentru A Doua Venire. Când veți înțelege că profețiile date lumii din Ceruri au rostul de a vă întări în credință și de a vă face să rămâneți fideli Cuvântului Meu Sfânt, atunci le veți accepta. Când ele se vor desfășura așa cum a fost dezvăluit, atunci veți ști care este Adevărul.
Fiți pregătiți. Fiți pe pace, pentru că Eu voi merge împreună cu voi, toți cei care acum vă uniți pentru a forma Rămășița Armatei Mele de pe pământ.
Isus al vostru

duminică, 2 iulie 2017

Mesajul Sfintei Fecioare Maria din 2 iulie 2017 - Apariţia avută de Mirjana (Medjugorje)

Dragi copii, vă mulțumesc că răspundeți la chemările mele și că vă adunați aici în jurul meu, Mama voastră cerească. Știu că vă gândiți la mine cu iubire și speranță. Și eu simt iubire față de voi toți, așa cum simte și Fiul meu preaiubit, care, în iubirea Sa milostivă, mă trimite iar și iar la voi: El, care a fost Om, care a fost și este Dumnezeu, Unul și Întreit; El, care a suferit pentru voi și în trup și în suflet; El, care S-a făcut Pâine ca să hrănească sufletele voastre și, astfel, să le mântuiască. Copiii mei, vă învăț cum să fiți vrednici de iubirea Lui, ca gândurile voastre să le îndreptați spre El, ca să-L trăiți pe Fiul meu. Apostolii iubirii mele, vă înconjor cu mantia mea, deoarece, ca Mamă, doresc să vă ocrotesc. Vă rog, rugați-vă pentru lumea întreagă. Inima mea suferă: păcatele se înmulțesc, sunt tot mai numeroase. Dar, cu ajutorul vostru, care sunteți smeriți, modești și plini de iubire, ascunși și sfinți, Inima mea va birui. Iubiți-L pe Fiul meu mai presus de toate și iubiți lumea întreagă în El. Să nu uitați niciodată că fiecare semen al vostru poartă în sine ceva prețios: sufletul. De aceea, copiii mei, iubiți-i pe toți cei care nu-L cunosc pe Fiul meu ca, prin rugăciune și prin iubirea ce izvorăște din rugăciune, să devină mai buni, ca bunătatea să poată birui în ei, ca sufletele să se mântuie și să aibă viață veșnică. Apostolii mei, copiii mei, Fiul meu v-a spus să vă iubiți unii pe alții: fie ca [cererea] aceasta să fie înscrisă în inimile voastre și, cu rugăciunea, încercați să trăiți această iubire. Vă mulțumesc. 

Mesajele Domnului Isus din 20 si 23 aprilie 2017 prin Maria Julianna

20 aprilie 2017. În timpul Adoraţiei Euharistice, Domnul Isus spune...

Dragii  Mei copii! Pregătiţi-vă! În curând va trebui să Mă mărturisiţi. Nu vă fie frică! Vă voi da un asemenea dar al vorbirii, încât nu îl vor putea combate. Însuşi Duhul Sfânt va vorbi prin voi.

Micuţii Mei! Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece niciodată. Aşa cum ploaia care vine din cer şi facă să rodească pământul, aşa Cuvântul Meu va face să rodească în suflete, pentru ceea ce a fost trimis. Multe suflete se vor converti prin Sfânta Mea Evanghelie. Nu vă fie frică când veţi auzi de prigoană! Scriptura rebuie să se împlinească. Bucuraţi-vă când se petrec toate acesteaa deoarece mulţi martiri de-ai Mei vor vedea slava Feţei Mele. Şi revenirea Mea se tot apropie, atunci când cu suflarea gurii Mele îl voi mătura pe cel rău şi voi şterge toată lacrima din ochii voştri. Iar în Rai vă veţi bucura de faptul că aţi fost loiali până la moarte.

Micuţii Mei! Bazaţi-vă pe Mine în totalitate! Lăsaţi-Mă să fac sfinţi din voi! De la voi putere, nu puteţi să faceţi aceasta, dar Eu sunt Atotputernic.

Dragii Mei copii! A sosit ceasul. Trăiţi deja timpurile în care se împlinesc cuvintele Scripturii. Trăiţi în permanenţă pregătiţi! Nu cunoaşteţi nici ziua nici ceasul, dar puteţi vedea semnele. Aşteptaţi cu mare bucurie revenirea Mea! Atunci vă voi ridica lângă Mine în Casa Tatălui Meu, unde pentru veşnicie Mă veţi preaslăvi! Îmi veţi fi recunoscători în veci pentru mântuire. Pentru aceasta vă binecuvântez cu iubirea ce întrece orice închipuire care se revarsă din Inima Mea, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Sursa: http://jezusuzenete.hu/2017-aprilis-20-szentsegimadason-jezus/


23 aprilie 2017. Acasă, în ora îndurării, Domnul Isus spune...

Îi transmit lui X următoarele: Fiica Mea dragă! Te iubesc foarte, foarte mult. Inimii Mele îi este dor după sufletul tău! Iubeşte-Mă cu şi mai mare ardoare! Năzuieşte spre vederea Sfintei Mele Feţe. Năzuinţa ta Mă slăveşte.

Copila Mea! În curând vei sta în Faţa Mea. Nu te teme! Vei ocoli judecata, întrucât în fiecare spovadă te-ai auto judecat şi ţi-a părut rău cu adevărat de păcatele tale pe care le şterg şi le uit pentru totdeuna. Îţi voi spăla sufletul cu Sfântul Meu Sânge vărsat pentru tine, îl voi face mai alb ca zăpada şi mai strălucitor cu fiecare spovadă.

Fiica Mea! Pregăteşte-te! În curând te voi scoate din această lume. Te conduc într-o împărăţie nemaivăzut de minunată. Ţi-am pregătit un loc în Casa Tatălui Meu. Bucură-te şi te veseleşte căci numele tău este scris în Cartea Vieţii. Sfinţii Mei îngeri te vor însoţi în casa veşnică. Vei fi unită cu Mine pentru veşnicie, cu Dumnezeul Tău cel care te-a răscumpărat, aşa cum nu se poate experimenta cât timp eşti în trup deoarece ai muri de fericire. Dar până ce mai trăieşti încă aici, fi recunoscătoare neîncetat pentru opera Mea de mântuire! Străduieşte-te să mai salvezi încă multe suflete pentru viaţa veşnică prin rugăciunile, sacrificiile, oferirile de sine, suferinţele pe care să le uneşti cu pătimirea şi cu moartea Mea pe Cruce! Hrăneşte-te adesea cu Mine, Cel care sunt prezent în mod real în Preasfântul Sacrament! Atunci când Mă primeşti fă linişte în sufletul tău! Doar pe Mine să Mă adori, doar Mie să te închini! Să nu ai alte gânduri! Mistuindu-te pe tine dă-Mi recunoştinţă pentru faptul că am rămas printre voi şi că am instituit Sfânta Euharistie. Gândeşte-te la preţul Acesteia. La Cina cea de Taină, am anticipat moartea Mea pe cruce. Voi suferi până la sfârşitul lumii pentru sacrilegiile şi umilinţele ce se săvârşesc împotriva Prezenţei Mele Preasfinte. Cu iubirea ta fierbinte ispăşeşte pentru multele păcate ale indiferenţei! 

Copila Mea! Te-am ales pentru Mine şi în fiecare zi spune Te Deum-ul ca recunoştinţă pentru asta. Ţelul suprem al vieţii tale să fie salvarea sufletelor şi atunci vei fi tovarăş de muncă asemeni apostolilor Mei! Vei avea loc lângă ei în Împărăţia Mea. Gândul tău să fie mereu îndreptat spre Mine! Atunci când te rogi rozariul cufundă-te în sfintele mistere! Valorează mai mult în faţa Mea o invocaţie plină de iubire, decât oricât de multe rugăciuni mecanice. Adu în faţa Mea pe toată lumea, pe toţi cei pe care îi cunoşti! Imploră pentru ei haruri! Eu sunt Atotputernic şi mai bogat decât orice închipuire omenească. Eu Însumi sunt Viaţa voastră Veşnică. Pentru Mine nimic nu este cu neputinţă. Oricâte suflete Îmi ceri, ţi le voi da. Bucuria Mea este aceea de a-i mântui pe toţi. Din păcate, din cauza liberului arbitru pe care Eu îl respect pe deplin, mulţi se osândesc, deşi Eu am spus acestea: “Am venit ca să le dau viaţă şi încă una îmbelşugată.” În Casa Tatălui Meu sunt multe locuri, dar sunt pregătite doar celor care-L iubesc pe Dumnezeu. Pregăteşte-te! În curând te voi ridica în slava veşnică şi te aşez lângă Mine.

Adoră-Mă neîncetat şi dă mulţumire deopotrivă pentru bine şi pentru rău! Fii mai răbdătoare cu cei din jurul tău! Acceptă pe toţi şi toate aşa cum sunt. Eu stau în spatele tuturor. Scot binele din orice. Întorc totul spre mântuirea voastră. De aceea atunci când suferi din cauza cuiva, acea suferinţă cauzată ţie şi unită cu meritele veşnice ale pătimirii şi morţii Mele pe cruce, ofer-o pentru mântuirea acelui suflet. Atunci satana îl va părăsi. Îţi dau pacea Mea. Te binecuvântez pe tine, pe cei dragi ai tăi şi căile tale cu iubirea ce întrece orice închipuire omenească, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Sursa: http://jezusuzenete.hu/2017-aprilis-23-itthon-a-kegyelem-orajaban-az-ur-jezus/ 

sâmbătă, 1 iulie 2017

Benedict al XVI-lea: "Domnul va învinge la sfârşit"


"Domnul va învinge la sfârşit". Aceasta este încurajarea adresată de papa emerit Benedict al XVI-lea celor cinci noi cardinali "creaţi", miercuri 28 iunie 2017, de succesorul său papa Francisc.

După celebrarea Consistoriului în bazilica vaticană, noii cardinali au mers împreună cu pontiful la mănăstirea "Mater Ecclesiae" în Grădinile Vaticane pentru a-l saluta pe Joseph Ratzinger.

Conform celor prezentate de agenţia de televiziune "Rome Reports", la sosirea lor papa emerit şi-a luat de pe cap tichia albă, aşa cum face adesea în semn de respect faţă de succesorul său.

Joseph Ratzinger s-a întreţinut în franceză cu cardinalul din Laos, Louis-Marie Ling Mangkhanekhoun, şi cu cardinalul arhiepiscop de Bamako, Mali, Jean Zerbo.

Cu cardinalul salvadorian Gregorio Rosa Chávez şi cu cardinalul arhiepiscop de Barcelona, Juan José Omella, a vorbit în schimb spaniola.

La sfârşitul întâlnirii, Benedict al XVI-lea a adresat câteva cuvinte cardinalilor noi şi a asigurat că "Domnul va învinge la sfârşit".

Noii cardinali au primit după aceea binecuvântarea din partea lui Benedict al XVI-lea şi a papei Francisc. Întâlnirea s-a încheiat cu fotografia de grup.